Percheziții în scandalul finanțării campaniei lui Călin Georgescu. Descinderi de amploare în locuințele apropiaților lui Georgescu și în mai multe sedii ale unor firme

Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Sunt vizate firmele de la care candidatul pro-rus avea mașini închiriate și locuințe ale apropiaților candidatului suveranist.
Filip Stan
05 mart. 2025, 11:06
Percheziții în scandalul finanțării campaniei lui Călin Georgescu. Descinderi de amploare în locuințele apropiaților lui Georgescu și în mai multe sedii ale unor firme

Procurorii de la Parchetul General și polițiștii fac miercuri noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Sunt vizate firmele de la care candidatul pro-rus avea mașini închiriate. Perchezițiile au loc în județele Argeș și Vâlcea. Sunt vizate sediile a două firme – Flamicom Impex și Fly Isport, și domiciliile administratorilor companiei, scrie G4media.ro.

Investigația vizează infracțiunile de corupere a alegătorilor, spălare de bani și fals informatic.

Călin Georgescu utilizează frecvent mai multe autoturisme înmatriculate de firma Flamicom Impex și deținute de RCI Leasing.

Procurorii și polițiștii caută probe privind tranzacțiile financiare, conturile bancare, sistemele de transfer rapid de bani și relațiile comerciale dintre compania Marker & Senzzo Media și cele două firme implicate. Compania Marker & Senzzo Media e înființată de Radu Pally și soția sa. Pally este șeful de campanie al lui Călin Georgescu.

Procurorii au făcut percheziții la Radu Pally și la firma familiei sale în 11 februarie.

Compania Marker & Senzzo Media a produs clipul electoral în care candidatul Călin Georgescu a apărut călare pe un cal.

Călin Georgescu află joi dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt nevinovat. E un dosar politic”

Călin Georgescu va afla joi, 6 martie, dacă scapă de controlul judiciar, după ce Judectoria Sector 1 a amânat din nou decizia. Georgescu a mers și miercuri dimineață la Judecătoria Sector 1.

„Am încredere în magistratul care judecă dosarul”, a transmis Călin Georgescu, după ce a ieșit din Judecătoria Sector 1. „Sunt nevinovat. Cum am spus de fiecare dată, vă spun în continuare. E un dosar politic. Personal, am încredere în magistratul judecător. (…) Prin urmare sunt foarte încrezător în pronunțarea care va avea loc mâine”, a transmis miercuri Călin Georgescu, conform Realitatea Plus.

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a fost pus miercurea trecută sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Georgescu este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată.

Concret, Georgescu este acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT