Percheziţii în Timiş şi Mehedinţi. Funcţionarii din CNAS, implicaţi în decontarea de servicii medicale fictive

Procurorii Parchetului General au efectuat joi şase percheziţii în judeţele Timiş şi Mehedinţi, în cadrul unei anchete privind decontarea fictivă a unor servicii medicale, în care sunt implicaţi şi funcţionari de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. Descinderi au avut loc şi la o clinică medicală privată din Timiş. Procurorii de la Parchetul General spun că reprezentanţii clinicii au prejudiciat statul cu 100.000 de lei.
Iulian Tudor
10 iul. 2014, 11:29
Percheziţii în Timiş şi Mehedinţi. Funcţionarii din CNAS, implicaţi în decontarea de servicii medicale fictive

Potrivit unor surse judiciare, oamenii legii percheziţionează sediile clinicii Selfemed, dar şi locuinţele Dianei Nicoară, soţia şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Timişoara, şi a lui Cristian Careba, fostul şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş.

Conform surselor citate, anchetatorii cercetează modul în care s-au făcut decontări, suspectate ca fiind fictive, la CJAS Timiş de către clinica Selfmed, în mandatul lui Careba.

Un raport al Curţii de Conturi arată că „au fost raportate ca efectuate consulturi la pacienţi cu boli cronice în aceeaşi lună de mai multe ori. Exemplificăm aici cazul în care un medic a consultat acelaşi pacient bolnav cronic de 18 ori într-o lună. (…)”. Conform Raportului, pe ambulatorul clinic al judeţului Timiş, auditorii publici externi au făcut testul de a însuma numărul de pacienţi raportaţi într-o lună de acelaşi medic specialist. Astfel, s-a constatat ca există medici care raportau 826 de persoane consultate într-o lună, ceea ce a atras atenţia auditorilor publici externi referitor la realitatea prestării acestor servicii medicale şi în ceea ce priveşte afluxul de pacienţi.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că au fost decontate servicii de planning pentru un bărbat în vârstă de 96 de ani, care „a beneficiat de sfaturi despre relaţia de cuplu şi modul de folosire a mijloacelor contraceptive”, spune raportul Curţii de Conturi.

Parchetul General a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că se efectuează cercetări faţă de reprezentanţii legali ai unor furnizori de servicii medicale din judeţele Timiş şi Mehedinţi, „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, existând suspiciuni că, în perioada 2012 – 2013, au indus în eroare reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş, beneficiind de complicitatea unor funcţionari din cadrul acesteia, prin prezentarea pentru decontare a unor servicii medicale fictive. Prejudiciul estimat a fi produs în cauză în acest moment este de 100.000 lei”.

Suspecţii vor fi duşi la audieri.

Citeşte şi Patru asistente medicale de la Centrul de Transfuzii din Slobozia, reţinute că vindeau sângele donatorilor

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT