PERCHEZIŢII la CJ Sibiu, într-un dosar privind suspiciuni de corupţie. Şeful instituţiei spune că nu este vizat de DNA

Procurorii DNA efectuează, miercuri, percheziții la Consiliul Județean Sibiu într-un dosar privind posibile fapte de corupție în legătură cu achiziții publice la prețuri supraevaluate. Președintele interimar al Consiliului Județean Sibiu, Constantin Șovăială, susține că este liniștit și că nu este vizat de perchezițiile Direcției Naționale Anticorupție.
Iulian Tudor
20 apr. 2016, 07:12
PERCHEZIŢII la CJ Sibiu, într-un dosar privind suspiciuni de corupţie. Şeful instituţiei spune că nu este vizat de DNA

UPDATE ora 11.30 Președintele interimar al Consiliului Județean Sibiu, Constantin Șovăială, susține că este liniștit și că nu este vizat de perchezițiile DNA, dovadă că în timpul acțiunii procurorilor șeful instituției se juca cu zeci de copii și Iepurașul, în cadrul programului „Școala Altfel”, în sala mare de ședințe a Consiliului, unde se auzea muzică pentru copii și se ofereau celor mici dulciuri, potrivit Agerpres.

Activitatea în CJ Sibiu se desfășoară în normalitate, fiecare la locul de muncă. Astăzi chiar avem Școala Altfel. Mă aflu aici, unde un grup de copii, care de puțin timp au plecat, s-au bucurat foarte mult că sunt în instituția noastră„, a declarat Constantin Șovăială.

Întrebat dacă este vizat personal de perchezițiile DNA, ținând cont că sunt verificate documente din perioada 2014-2015, când Constantin Șovăială era consilier județean, acesta a răspuns: „Prea multe nu cunosc din acea perioadă, fiindcă nu am fost în instituție, dar sunt la dispoziția organelor de cercetare, să ofer datele necesare.”

Liberalul Șovăială a preluat conducerea CJ Sibiu pe 10 martie 2016, fiind ales de către consilierii județeni. Constantin Șovăială a ajuns președinte al CJ Sibiu după ce subprefectul Anca Șandru l-a demis pe Ioan Cindrea. Fostul președinte al CJ Sibiu, liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, a fost condamnat printr-o decizie definitivă, în septembrie 2015, de către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat ilegal soția la biroul său parlamentar în perioada cât a fost deputat.

Actualul șef al CJ Sibiu nu știe dacă acțiunea DNA îl vizează pe fostul președinte al CJ Sibiu, Ioan Cindrea, care și-a pierdut mandatul înainte de termen.

În perioada 2014-2015, de când provin actele verificate de DNA, vicepreședinte al CJ Sibiu era și liberalul Marcel Luca, actual vicepreședinte și în mandatul liberalului Constantin Șovăială. Întrebat dacă vicepreședintele Marcel Luca a fost chemat de procurorii DNA miercuri, să dea explicații, președintele CJ Sibiu a spus: „Este în Suedia împreună cu colegii mei într-o misiune de prietenie, de colaborare. Ei vin mâine. Dânsul nu este aici.”

Imaginea CJ Sibiu este afectată, crede președintele instituției, de acțiunea DNA. Întrebat dacă descinderea DNA afectează imaginea CJ Sibiu, Șovăială a declarat: „Nu pot să spun că nu.”

Obiectul dosarului instrumentat de DNA îl reprezintă anumite achiziții publice la prețuri supraevaluate de la firme agreate, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres. Prejudiciul s-ar ridica la peste 130.000 lei.

DNA a anunțat miercuri că procurorii efectuează percheziții în 5 locații situate în județul Sibiu, din care una reprezintă sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție și asimilate acestora, comise în perioada 2014 — 2015.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticoruptie — Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014 — 2015.

În cursul zilei de 20 aprilie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în județul Sibiu, din care una reprezintă sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale„, se arată într-un comunicat al DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Ce s-a întâmplat cu actorul care l-a interpretat pe Iisus. Blestemul neștiut al acestui rol
Fanatik.ro
Fotbalistul unei echipe importante din Spania, scos din echipă pentru o relație cu fiica unei legende a clubului? ”Oamenii vorbesc multe”
Capital.ro
Blocaj la bancă. Nu se mai emite cash, bancomatele devin nefuncționale. Situațiile în care clienții nu mai pot accesa banii din cont
Playtech.ro
Reduceri masive în Bulgaria pentru români. Cât ajunge un sejur acum pe litoralul vecin pentru o familie de doi adulţi şi un copil
Adevarul
Ce a obținut Trump pariind pe un ultimatum apocaliptic în războiul cu Iranul
wowbiz.ro
Valentin Sanfira a vrut ca toată lumea să afle de la el! Mesajul emoționant transmis în mediul online: „Nu se poate nărui cu vorbe goale…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Fosta jucătoare de handbal a României e decisă: ”Fetița mea, când o să crească, o să o duc la casa de copii”
MediaFlux
Vinerea Mare 2026. Zi de doliu și post negru. Ce este total interzis astăzi
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj