Pericol MAJOR de poliomielită. Refugiaţii găzduiţi în România, evaluaţi şi vaccinaţi

10 09. 2015, 19:17

Potrivit unui comunicat al MAE, OMS a emis o recomandare de vaccinare (cel puțin pentru următoarele 12 luni) cu o doză de vaccin polio inactiv a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria și Ucraina.

Refugiatii care vin, o mare parte dintre ei e posibil să aibă acest virus. Fiecare va fi luat în evidenţele noastre, monitorizat şi vom recurge la metode de vaccinare. Pregătim o evaluare foarte serioasă din punct de vedere medical şi asigurarea capacităţii de tratament pentru respectivii„, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

CITEŞTE ŞI CRIZA IMIGRANŢILOR. Medicii AVERTIZEAZĂ asupra RISCURILOR la care sunt expuşi românii NEIMUNIZAŢI

Peste 6.300 de imigranţi ar urma să preia România în perioada următoare.

Poliomielita este o boală cauzată de un virus ce poate pătrunde în trupul unui copil sau adult pe cale bucală. Uneori nu cauzează boală gravă, însă sunt situaţii în care aceasta poate duce la paralizie şi chiar la deces, prin paralizarea muşchilor respiratori. Există două tipuri de vaccin împotriva poliomielitei: un vaccin ce poate fi administrat oral şi un vaccin injectabil. În ambele cazuri, imunitatea persoanei vaccinate este pe viaţă.