Pericolul uriaș al suplimentelor cumpărate online. Un bărbat și-a distrus căsnicia după ce a luat, fără să știe, testosteron ascuns în produse

Un bărbat care voia doar să își dezvolte masa musculară după ce slăbise aproape 60 de kilograme a ajuns să trăiască un adevărat coșmar. Suplimentele alimentare pe care le cumpăra de pe internet, prezentate drept sigure și testate, conțineau în realitate testosteron nedeclarat. Efectele au fost devastatoare: psihoză, paranoia, destrămarea căsniciei și pierderea afacerii.
Bianca Bocioacă
02 aug. 2026, 21:05
Pericolul uriaș al suplimentelor cumpărate online. Un bărbat și-a distrus căsnicia după ce a luat, fără să știe, testosteron ascuns în produse
Pericolul uriaș al suplimentelor cumpărate online

Daniel Murphy, în vârstă de 32 de ani, din statul american Tennessee, spune că totul a început după ce a reușit să slăbească aproape 60 de kilograme prin dietă și sport. Mulțumit de transformarea sa, și-a dorit să își tonifieze musculatura și a început să cumpere suplimente alimentare promovate online ca fiind produse testate riguros, fabricate în Statele Unite și cu o puritate de 99%, potrivit BBC.

Site-ul companiei afișa inclusiv certificate de calitate și susținea că respectă standardele autorităților americane. În realitate, toate aceste informații s-au dovedit a fi false.

La început, suplimentele păreau să își facă efectul. Daniel avea mai multă energie, se recupera mai repede după antrenamente și își îmbunătățea performanțele fizice. Convins că produsele sunt eficiente, a început să comande și alte suplimente de la aceeași companie.

Citește și: Ben Affleck a câștigat 1 milion de dolari la „Vrei să fii milionar?”. Ce va face celebrul actor cu marele premiu

După aproape doi ani de utilizare zilnică au apărut însă simptome alarmante: insomnie, agitație și schimbări radicale de comportament.

Situația s-a agravat rapid, iar bărbatul a început să creadă că cei apropiați complotează împotriva lui.

„Eram într-o psihoză totală. Credeam că oamenii pe care îi iubesc încearcă să îmi facă rău și să mă omoare. Nu făceam nicio legătură între ceea ce mi se întâmpla și suplimentele pe care le luam”, povestește Daniel Murphy.

Paranoia a afectat profund relația cu familia. El era convins că soția îi fură afacerea, iar la un moment dat a ajuns să creadă că soacra lui încearcă să îl ucidă.

Soția sa își amintește că schimbarea a fost șocantă: „Într-o zi era omul calm și iubitor pe care îl știam, iar în următoarea era convins că îi sunt dușman și că vreau să îi iau afacerea. Nu aveam antecedente de boli psihice în familie și nu înțelegeam ce se întâmplă”.

În această perioadă, căsnicia s-a destrămat, relațiile cu familia și prietenii s-au rupt, iar afacerea sa a avut serios de suferit.

Ancheta a scos la iveală adevărul

Abia după ce a rămas fără suplimente, la sfârșitul anului 2024, Daniel a observat că starea sa începe să se îmbunătățească. Câteva luni mai târziu a aflat și explicația.

Autoritățile americane investigau deja compania Paradigm Peptides și au descoperit că suplimentele comercializate conțineau testosteron fără ca acest lucru să fie menționat pe etichetă. În plus, anchetatorii au stabilit că firma falsificase certificatele de analiză și pretindea că produsele sunt fabricate în Statele Unite, deși acestea proveneau din China, India și alte state.

Compania este acuzată că a vândut la nivel mondial produse neautorizate și că a indus în eroare zeci de mii de clienți.

Proprietarul firmei, Matthew Kawa, a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare, după ce și-a recunoscut faptele. Sora sa, Jennifer Stechkober, implicată în aceeași afacere, a primit o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare.

Citește și: Un tânăr, amendat după ce s-a filmat conducând cu peste 200 km/h. Poliția l-a găsit după videoclipul postat

Zeci de mii de cumpărători afectați

Potrivit anchetatorilor, în dosar sunt identificați aproximativ 54.000 de cumpărători, iar numeroase persoane au raportat reacții adverse grave, printre care cheaguri de sânge, probleme cardiace, anxietate și depresie.

În cazul lui Daniel Murphy, un psihiatru implicat în proces a concluzionat că bărbatul a suferit o psihoză indusă de steroizi.

Specialiștii avertizează că piața suplimentelor alimentare cumpărate online este slab reglementată, iar unele produse destinate dezvoltării masei musculare sau slăbirii pot conține ingrediente diferite de cele declarate pe etichetă.

Astăzi, Daniel spune că și-a revenit și că nu va mai cumpăra niciodată astfel de produse.

„Nu voi mai face niciodată asta. Vreau ca oamenii să înțeleagă că nu orice supliment vândut pe internet este sigur. Eu mi-am pus în pericol sănătatea, familia și, într-un fel, întreaga viață”, mărturisește el.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT