PERSEIDELE: Spectacol pe cer, ploaie de stele LIVE VIDEO

PERSEIDE 2015. Fenomenul de „stea căzătoare” este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub un milimetru diametru care arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracțiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi „meteor” (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă. Pietroiul care cade pe Pământ se numește meteorit, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Site-ul NASA transmite în direct ploaia de stele:

În 2015, activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe data de 17 iulie și se va încheia la 24 august. În luna august se produce maximul curentului Perseide. Având în vedere activitatea bună a Perseidelor încă de la sfârșitul lunii iulie se recomandă ieșirea la observații și în nopțile adiacente maximului (11/12, 13/14, etc.).

Alte articole

Ziua va ajunge să aibă 25 de ore. Când va avea loc și cum se explică acest fenomen

Eclipsă totală de „Lună Sângerie”, duminică, 7 septembrie. Spectacolul cosmic este vizibil și din țara noastră!

Cel mai mare inamic al Perseidelor — Luna, care poate împiedica observarea fenomenului, se va afla în noaptea în care activitatea curentului de meteori ajunge la maxim, aproape de faza de Lună Nouă. Satelitul natural al Pământului apune pe 12 august la 18 h 52 m, răsărind pe 13 august la 5 h 05 m. Aceste condiții vor face foarte ușor de observat, în acest an, meteorii strălucitori. Pe un cer senin se vor putea observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA.

Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopții până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”. Cel mai bun loc pentru a vedea Perseidele, sau majoritatea celorlalte ploi de meteori, este locul cel mai întunecat, departe de lumina artificială a orașelor.

În mod constant, Pământul întâlnește un nor de praf și pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în același punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeași perioadă a anului: în jur de 12 august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei și atmosfera terestră atinge chiar 59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari ca un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc și ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.

Fenomenul, cunoscut sub denumirea de „ploaie de stele” sau „stele căzătoare”, are radiantul în constelația Perseu, de unde i se trage și numele. Constelația Perseu (în latină Perseus) este o constelație din emisfera nordică traversată de Calea Lactee. În luna august ea este vizibilă după miezul nopții, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care și steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată și de către arabi.

Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut de publicul larg dintre toți curenții majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puțin 2000 de ani), cât și pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiții ideale de observare pentru cei din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenți meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu — punctul cel mai apropiat de Soare — ocazie cu care s-a produs o intensificare a activității. Frecvența meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 și 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.

În mișcarea sa pe orbită, Pământul întâlnește curenții de meteori în aceleași zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Acești curenți de meteori poartă denumirea constelației sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide. Primele observații despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezești, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuți peste 100 de meteori.

Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866.

Vezi şi: METEORIT văzut din spaţiu. IMAGINEA SĂPTĂMÂNII