PES şi PSD lucrează la realizarea unui pact european pentru tineri

Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și Partidul Social Democrat (PSD) doresc realizarea unui pact european pentru tineri, au anunțat, luni, la Palatul Parlamentului, liderii celor două formațiuni, Serghei Stanishev și Liviu Dragnea.
Iulian Tudor
07 nov. 2016, 19:09
PES şi PSD lucrează la realizarea unui pact european pentru tineri

„Este o inițiativă a social-democraților europeni, și anume realizarea unui pact european pentru tineri, este o acțiune care începe aici, în București, ocazie cu care și noi vom prezenta programul nostru pentru tinerii români, sigur, poate sper idei din programul nostru vor fi preluate de dl președinte Stanishev pentru a fi promovate și la nivel european”, a declarat Liviu Dragnea, într-o conferință de presă comună cu oficialul european, prilejuită de evenimentul „Tinerii îndrăznesc să creadă în România”, organizat de PES și PSD, potrivit Agerpres.

Serghei Stanishev a evidențiat importanța tinerilor în politica europeană și a arătat că planul european are patru mai piloni.

„Familia noastră europeană împreună cu membrii Partidului Social Democrat și membrii Partidului Socialiștilor Europeni au dezvoltat un plan pentru tineret, un plan care are ambiția să schimbe modul deloc optimist în care tinerii percep viitorul lor și oportunitățile lor, pentru că toți membrii partidelor din Europa spun că tinerii din ziua de astăzi sunt neinteresați de politică. Dar noi vrem să creăm un plan pentru toți tinerii din Europa, pentru a fi atrași de politică și a avea o politică. Acest plan are 4 piloni — unul se referă la locurile de muncă — și știți că în România șomajul în rândul tinerilor este de 4 ori mai mare decât nivelul șomajului la nivelul populației. Vrem ca garanția pentru tineret să fie de 20 de miliarde de euro investiți în planul pentru tineret până în 2020 și tinerii din România să beneficieze de pe urma acestor investiții. Al doilea pilon este educația și vrem ca Programul Erasmus să crească și să fie în beneficiul tuturor tinerilor din Europa. Vrem o cultură accesibilă pentru toți tinerii din Europa, vrem acces la cultură, la cinema, la cărți, la biblioteci. Și vrem o garanție pentru copii, vrem ca cea mai mare Uniune din lume să nu mai omoare copii și să nu mai aibă copii care merg la culcare flămânzi. Fiecare al treilea copil din România este privat de lucrurile esențiale pentru viața lui și aceste lucruri trebuie să se schimbe”, a detaliat președintele PES.

Liderul european a apreciat o serie de inițiative ale PSD, cu referire la eliminarea a 102 taxe non-fiscale și la creșterea salariilor în medie cu 15% în educație și sănătate, și a criticat nivelul absorbției fondurilor europene în România.

„Sunt aici să vă spun că Europa trece printr-o criză și trebuie să ne întoarcem la elementele fundamentale, la corectitudine, la justiție socială, la statul de drept, la protecția valorilor și noi sperăm ca în decembrie PSD să câștige alegerile. După ce social-democrații vor câștiga alegerile și vor forma un guvern de stânga, vor avea multe de făcut, deoarece am fost șocat să aflu că până la această dată România a absorbit practic 0% din fondul de coeziune, 0,17%. E o rușine! Trebuia să fi primit 44 de miliarde de euro de la fondul de solidaritate, nu înțeleg cum Guvernul nu a creat o prioritate din acest lucru. Iar voi, media și societatea civilă, trebuie să îi trageți la răspundere pe cei responsabili, pentru că au fost aproape doi ani irosiți. A fost o risipă pentru dezvoltarea României, pentru bunăstarea voastră”, a mai afirmat președintele PES.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Steaua și Rapid reeditează sfertul UEFAntastic după 20 de ani! Unde are loc evenimentul la care sunt așteptați Gigi Becali și George Copos: ”Sper să fie un plin”
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Ce este „norul” invizibil care se ridică din pădurile Japoniei și provoacă una dintre cele mai mari crize alergice din lume
Adevarul
SURSE Leafa lui Nicușor Dan crește cu peste 1.000 de euro. Cât vor încasa premierul, miniștrii și parlamentarii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Radu Banciu a spus unde ar fi jucat Cristiano Ronaldo dacă se năștea în România: ”Răspunsul e simplu”
MediaFlux
Horoscop 23 mai. Zodiile care trebuie să nu ia deloc decizii sâmbătă. Urmează o zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi