Peste 10.000 de oameni au participat, sâmbătă, pe Arena Naţională la cel mai mare curs de resuscitare

Un nou record naţional a fost stabilit, sâmbătă, pe Arena Naţională, când 10.175 de persoane au învăţat şi apoi au exersat manevrele de resuscitare predate de specialişti în prim ajutor şi medicină de urgenţă.
Alina Costache
28 mai 2016, 18:04
Peste 10.000 de oameni au participat, sâmbătă, pe Arena Naţională la cel mai mare curs de resuscitare

La evenimentul de pe Naţional Arena au participat şi foarte multe vedete care au vrut să suţină mesajul dar şi să înveţe sau să-şi reamintească felul în care se fac corect manevrele care pot salva vieţi. Printre vedete s-a aflat şi Gabriel Cotabiţă, cel care în mai 2015 a fost la un pas să-şi piardă viaţa dacă manevrele de resuscitare întârziau mai mult.

„Orice om, de la cel mai mic până la cel mai în vârstă, trebuie să ştie să facă aceste manevre simple care mie mi-au salvat viata. Dacă atunci când mi-a fost rău, lângă mine nu era un om care să ştie manevrele de resuscitare, eu astăzi nu mai eram aici. Acum ştiu şi eu, am învăţat să acord primul ajutor unui om în stare gravă. Păcat însă că aceste manevre nu mi le pot aplica şi mie. Aş vrea ca toată lumea să înveţe să acorde primul ajutor”, a declarat Gabriel Cotabiţă corespondentului News.ro.

Organizatorii evenimentului „Record pentru viaţă – 110 ani de Salvarea a vieţii”, Asociaţia Societatea de Salvare şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, spun că pentru cursul de resuscitare s-au înscris online aproape 12.000 de oameni, dar pe stadion sunt aşteptate să vină şi alte persoane, astfel încât să poată fi înregistrat un nou record în Guinness Book. Evenimentul nu a reuşit să doboare recordul modial stabilit în Germania unde au participat 11.843 de persoane însă este un record naţional de necontestat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gregg Popovich, fost antrenor al San Antonio Spurs, s-a căsătorit la 77 de ani: cine este noua sa soție
Capital.ro
Fabricile NATO de armament, vulnerabile în caz de război. Lecția pe care Europa trebuie să o învețe de la Ucraina
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte