Peste 120.000 de persoane au tranzitat Vama Nădlac II în weekend. Cozile la intrarea în ţară au fost de zece kilometri

Peste 120.000 de persoane au tranzitat Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II în weekend, majoritatea fiind înregistrate la intrarea în ţară, unde coloanele de maşini de pe autostrada pan-europeană au ajuns la zece kilometri. Cele mai multe dintre persoanele care au venit în România sunt muncitori români stabiliţi în ţări europene, care afirmă că s-au întors acasă fie pentru a petrece vacanţa, fie pentru protestul anunţat de românii din diaspora în 10 august, în Piaţa Victoriei.
Alina Costache
06 aug. 2018, 12:11
Peste 120.000 de persoane au tranzitat Vama Nădlac II în weekend. Cozile la intrarea în ţară au fost de zece kilometri

Sâmbătă şi duminică, persoanele care au ales să intre în ţară prin PTF Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, au aşteptat până la trei ore controlul documentelor, din cauză că pe cele două benzi ale şoselei de mare viteză se formaseră coloane de aproape zece kilometri, pe teritoriul Ungariei.

Poliţiştii de frontieră au lucrat la capacitatea maximă a infrastructurii, folosind şapte-opt artere doar pe sensul de intrare, însă cu toate acestea timpii de aşteptare au fost foarte mari.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, luni, pentru News.ro, că aproximativ 121.000 de persoane au tranzitat cel mai mare punct de control de la graniţa cu Ungaria, Nădlac II, peste 70.000 fiind pe sensul de intrare în România.

Cifrele sunt duble faţă de un weekend din luna iunie, iar dintre cei care au venit în ţară, cei mai mulţi sunt muncitori români care lucrează în ţări europene. Ei le-au declarat jurnaliştilor că au venit atât pentru a-şi petrece concediul alături de familii, cât şi pentru a participa la protestul diasporei, din 10 august. Unii spun însă că au venit doar pentru protest.

„Domnul Dragnea ne-a obligat să venit acasă, vine multă lume, cu copii mici, până la 10 ani. Venim la protest, toată lumea trebuie să facă asta. Uitaţi câţi bani vin în România… Diaspora, câţi bani aducem pentru România. El ne goneşte, ne face să plecăm din ţară”, a spus un bărbat care lucrează de 12 ani în Italia.

„Venim din Germania, în concediu, dar am venit şi pentru protest şi sper ca toată România să iasă în stradă”, a spus un alt român care a venit în ţară.

„Vrem de muncă în ţara noastră, ne-am săturat afară. De la vârsta de 13 ani sunt plecat la muncă, daţi-ne de muncă în România! Asta vom cere la protest”, a spus un bărbat din Hunedoara care locuieşte în Spania.

„Am venit să aducem bani în ţară, nu să furăm, ca ei. Mergem la protest, suntem un grup de cinci maşini de români de lângă Stuttgart”, a declarat un alt bărbat.

Conform Poliţiei de Frontieră, la nivelul întregii ţări, în weekend au trecut frontiera aproximativ 895.000 persoane, din care 446.000 pe sensul de intrare şi 449.000 pe sensul de ieşire.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră le recomandă celor care vor să tranziteze frontiera să verifice aplicaţia online de pe site-ul oficial, care arată o estimare a timpilor de aşteptare pentru controlul documentelor. Astfel, şoferii pot alege punctele de trecere care nu sunt aglomerate.

Spre deosebire de anii anteriori, aglomeraţia la frontiera cu Ungaria, pe sensul de intrare în ţară, a început mai devreme în acest an. Primele cozi kilometrice la graniţă s-au format la finele lunii iulie. În perioada 27 – 29 iulie, peste 130.000 de persoane au tranzitat doar PTF Nădlac II, dintre care 90.000 de persoane au intrat în România.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
De nicăieri! Karlo Muhar, ofertat de Universitatea Craiova! Exclusiv
Capital.ro
România intră într-o zonă periculoasă după blocarea reformelor. Financial Times dezvăluie ce este în joc
Playtech.ro
Orașul din România unde poți cumpăra un apartament cu două camere la preț de mașină second-hand. Costă sub 16.000 de euro
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
„Noul Nostradamus” anunță un „eveniment major” în Familia Regală. Ce s-ar întâmpla cu Prințul Harry și Meghan Markle
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat