Peste 2.600 de copii, victime ale abuzului sexual. A crescut numărul cazurilor cu conţinut pornografic infantil

Numărul cazurilor cu conținut pornografic infantil înregistrate la Linia de raportare a conţinutului ilegal, esc_ABUZ, susţinută de Salvaţi Copiii în cadrul proiectului Ora de Net, s-a dublat în anul 2017, față de 2016. Astfel, dintre cele 2.602 cazuri raportate în total, 1.602 se referă la conţinut pornografic infantil. Cele mai multe dintre victime au vârsta mai mică de 10 ani, potrivit monitorizării.
Roxana Gagiu
06 feb. 2018, 13:56
Peste 2.600 de copii, victime ale abuzului sexual. A crescut numărul cazurilor cu conţinut pornografic infantil

În anul 2016 au fost raportate 1.887 de cazuri, iar în 857 dintre acestea a fost identificat conţinut pornografic infantil, 80% fiind conţinut găzduit pe servere localizate în România.

În 2017, într-o proporție covârșitoare, și anume un procent de 91%, victimele sunt de gen feminin, o creștere exponențială, față de procentul de 57%, remarcat în 2016.

În ceea ce privește vârsta victimelor, 15% reprezintă rapoarte despre copii cu vârsta aproximativă de până în cinci ani, 70% dintre rapoarte prezintă copii cu vârsta aproximativă între 6 și 10 ani, 14% victime cu vârsta între 11-15 ani, iar un procent victime cu vârsta peste 16 ani.

Şase dintre victimele înfăţişate în materiale aveau vârsta sub un an. Într-o analiză comparativă, se remarcă o creștere a numărului copiilor sub 16 ani care cad victime, în special la grupa de vârstă 5 – 10 ani. Astfel, în 2016, 15,86% dintre victime erau cu vârsta aproximativă între unu și patru ani, 43,05% cu vârsta aproximativă între cinci și 10 ani, 24,3% victime cu vârsta între 11-15 ani, iar 16,79% victime cu vârsta peste 16 ani.

Materialele indentificate sunt trimise de specialiștii Salvați Copiii către IGPR, unde sunt investigate, urmărind eliminarea conținutului de pe internet, dar și identificarea și asistența oferită victimei, precum și anchetarea agresorilor. În funcție de fapta lor (producere, deținere, procurare, stocare, expunere, promovare) aceștia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani, putând spori în funcție de forma agravantă.

„Această creștere a numărului de cazuri raportate este un semnal că societatea a devenit conștientă de riscurile considerabile, pe termen lung, pe care le presupune expunerea unui copil la agresiunea din mediul online. Populaţia devine conştientă de ilegalitatea şi pericolul acestui tip de conţinut şi vom lucra în continuare în colaborare cu autorităţile pentru a reduce fenomenul imaginilor cu abuz sexual asupra copiilor și al datelor personale neprotejate. În acelaşi timp, noua legislaţie cu privire la procesarea datelor personale aduce provocări atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, care vor avea nevoie de resurse şi îndrumare pentru a înţelege implicațiile și rolul aplicaţiilor şi website-urilor pe care cei mici le folosesc”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România.

Raportul a fost prezentat în cadrul conferinţei de presă intitulată „Provocări în utilizarea Internetului de către copii: Imagini cu abuz sexual asupra copiilor şi date personale neprotejate”, la care au luat parte reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului si Adopţie, Ambasadei Marii Britanii în România, International Centre for Missing & Exploited Children, bpv Grigorescu Ştefănică şi ai Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică. Reprezentaţii autorităţilor au oferit detalii procedurale şi statistici privind modul de lucru şi de intervenţie în cazuri de abuz sexual asupra copiilor, iar avocaţi specializaţi au susţinut o prezentare privind implicaţiile legale pe care Noul Regulament European privind Datele Personale le va avea asupra copiilor, începând cu luna mai 2018. Legislaţia va condiţiona accesul copiilor sub 16 ani la website-uri de obţinerea unui acord parental prealabil.

În cadrul conferinţei au fost prezentate şi rezultatele programului Ora de Net (Safer Internet) din anul 2017. Astfel, în cursul anului precedent, activităţile educaţionale au constat în sesiuni de consultare şi informare a copiilor, concursuri şcolare şi acţiuni comunitare care au implicat 70.400 de copii. Acestea au fost desfăşurate cu sprijinul a 2700 de voluntari, cadre didactice și specialişti, în peste 1500 de unităţi de învăţământ din 700 de oraşe. La ctrl_AJUTOR, linia de informare şi consiliere, operatorii au oferit îndrumare și sfaturi unui număr de 1.067 de apelanţi.

Pentru a combate fenomenul imaginilor şi materialelor video care înfățișează abuz sexual asupra copiilor, Organizația Salvaţi Copiii derulează proiectul Ora de Net (Safer Internet), în cadrul căruia funcţionează linia de raportare esc_ABUZ (http://www.oradenet.salvaticopiii.ro/esc-abuz), unde utilizatorii de Internet pot raporta conţinutul ilegal.

Punctul de raportare operat de Salvați Copiii în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române are ca scop protejarea copiilor de conținutul ilegal accesibil pe internet, combaterea pornografiei infantile și a traficului de minori, prin înaintarea rapoartelor primite către autorităţile competente.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Teorie halucinantă. Supraviețuitorul din avionul prăbușit nu era de fapt în avion?
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Fructul bogat în potasiu și minerale care ajută la scăderea tensiunii. Se găsește în toate magazinele din România la un preț mic, dar puțini români știu ce beneficii are
Capital.ro
Taxă unică pentru fiecare tranzacție. Trebuie să folosiți neapărat 2 carduri. Anunț pentru cei cu cont la bancă
Playtech.ro
Mașina neagră apărută pe străzile de la noi i-a nedumerit pe români. Ce este, de fapt, misteriosul autoturism
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Dinu Maxer contrazice zvonurile că și-a schimbat religia pentru Magdalena Chihaia! Ce decizie au luat înainte de nuntă
Spynews
Alex Bodi, prima reacție după ce s-a zvonit că a fost atacat de Gabi Tamaș, prietenul lui Dan Alexa: ”V-au bătut alții femeile”
Evz.ro
Edan, fiul lui Pițurcă, a ajuns să ceară 100 de euro pentru o poză
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Încă o tragedie aviatică în India, după prăbușirea avionului Air India. Toate persoanele aflate la bord au murit
Cancan.ro
Amanta lui Ciprian Pian rupe tăcerea! De ce i-ar fi făcut plângere, de fapt
Playsport.ro
Modul în care mergi pe stradă îți arată vârsta reală a creierului și cât de repede îmbătrânești
Capital.ro
Anunț urgent despre Traian Băsescu din spital. Verdictul medicilor, după operația pe inimă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Atenție, părinți! Alocația de stat pentru copii se poate suspenda: ce condiții impune, mai nou, statul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se bea civilizat într-o lume isterică: poemul spirtului superior, al beției ca formă de protest și al sobrietății jenante