Peste 4.500 de candidaţi la UMF Bucureşti. Vezi unde este cea mai mare concurenţă

Peste 4.500 de candidaţi s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti, cea mai mare concurenţă fiind la Facultatea de Medicină Dentară, unde sunt 9,7 candidaţi pentru unul din cele 131 de locuri fără taxă, şi la Medicină, cu 5,2 candidaţi pentru unul din cele 432 de locuri.
Iulian Tudor
22 iul. 2013, 08:46
Peste 4.500 de candidaţi la UMF Bucureşti. Vezi unde este cea mai mare concurenţă

La cele patru facultăţi ale UMF „Carol Davila” s-au înscris 4.541 de candidaţi. Anul acesta, comparativ cu anul trecut, numărul candidaţilor înscrişi a crescut, la Facultatea de Medicină fiind 5,2 candidaţi pe un loc fără taxă, în timp ce pentru Facultatea de Medicină Dentara sunt 9,7 candidaţi pe un loc, a anunţat, luni, UMF „Carol Davila”, potrivit Mediafax.

La Facultatea de Medicină, unde au fost scoase la concurs 432 de locuri finanţate de la buget, au fost înscrişi 2.262 de candidaţi, dintre care 28 de olimpici, iar 53 de candidaţi au optat pentru locurile cu taxǎ.

La Facultatea de Medicină Dentară, pentru cele 131 de locuri fără taxă s-au înscris 1.280 de candidaţi, iar 44 au optat pentru locurile cu taxǎ.

La Facultatea de Farmacie s-au înscris 408 candidaţi pentru cele 131 de locuri fără taxă , iar 21 au ales locurile cu taxă.

Facultatea de Moaşe a scos la concurs 156 de locuri, pentru care s-au înscris 591 de candidaţi, dintre care 20 au optat pentru locurile cu taxǎ.

Examenul de admitere pentru toate facultăţile din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti va avea loc miercuri, de la ora 9.00 pentru facultăţile de Medicină şi Farmacie, iar la ora 16.00 pentru Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

Candidaţii vor intra în sălile de concurs începând cu ora 8.00 pentru facultăţile de Medicină şi Farmacie, respectiv ora 15.00 pentru Facultatea de Medicină dentară şi Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

„Nu este admisă, sub niciun motiv, intrarea în săli a candidaţilor după ora de începere a probei scrise. Candidaţii au obligaţia de a verifica exactitatea datelor înscrise pe listele afişate şi de a aduce imediat la cunoştinţa comisiei de admitere, prin secretariatele facultăţilor, eventualele neconcordanţe faţă de datele precizate în cererea de înscriere tip sau faţă de actele depuse la dosar. După începerea concursului, pe listele afişate nu se mai admit nici un fel de modificări”, a precizat UMF „Carol Davila”.

Candidaţii vor intra în sălile de concurs pe baza cărţii de identitate sau a paşaportului valabil, precum şi a legitimaţiei de concurs tip eliberată la înscriere de către secretariatele facultăţilor.

Supraveghetorii vor verifica identitatea fiecărui candidat la intrarea în sală. Candidaţii vor ocupa în săli locul indicat de legitimaţia de concurs lipită pe masă, care are acelaşi număr ca şi cel de pe legitimaţia de concurs tip primită la înscriere.

Durata probei scrise va fi de două ore şi jumătate în cazul specializărilor Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, două ore pentru admiterea la Asistenţă Medicală Generală şi Moaşe şi, respectiv, o oră şi jumatate pentru celelalte specializări ale Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală.

Corectarea tezelor se va face în sala de concurs, în prezenţa candidaţilor, cărora li se va comunica punctajul, sub semnatură. Fiecare răspuns corect la întrebare este notat cu 1 punct. Punctajul obţinut este transformat în notă. Ulterior, toate grilele de concurs vor fi reverificate prin scanare pe calculator.

Rezultatele finale şi lista candidaţilor admişi vor fi afişate la avizierele facultăţilor în cel mult 48 de ore de la terminarea probelor.

Sunt declaraţi admişi candidaţii al căror punctaj la examenul scris este egal sau superior aceluia corespunzător notei 5.

La Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală, declararea candidaţilor admişi va fi în funcţie de punctajul obţinut şi ordinea opţiunilor pentru specializările oferite. Candidaţii olimpici sunt admişi automat, fără a mai fi necesară susţinerea examenului de admitere.

Listele candidaţilor, în ordine alfabetică, sălile în care se desfăşoară examenul şi repartiţia pe săli sunt disponibile pe site-ul http://admitere.umf.ro/repartizare/public/ sau la avizierele Facultăţii de Medicină, pentru specializările Medicină şi Moaşe şi Asistenţă Medicală, respectiv ale Facultăţii de Medicină Dentară şi Facultăţii de Farmacie.

CITEŞTE ŞI: Peste trei candidaţi pe un loc bugetat, la UMF Târgu Mureş

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ilie Dobre, la un pas de moarte! A făcut preinfarct și a fost operat. Prima reacție a celebrului crainic radio. Exclusiv
Capital.ro
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Cât este indemnizaţia de plasament la final de 2025: tabel oficial în funcţie de judeţ
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet