Peste 40.000 de turişti se află pe litoral în minivacanţa de 1 MAI. Mamaia şi Vama Veche, printre cele mai căutate staţiuni

Peste 40.000 de turişti se află pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, iar cei mai mulţi au ales staţiunile Mamaia şi Vama Veche, ei având parte de numeroase evenimente, între care un festival de muzică electronică, unul de gastronomie, concerte sau drifturi.
Alina Costache
01 mai 2017, 05:33
Peste 40.000 de turişti se află pe litoral în minivacanţa de 1 MAI. Mamaia şi Vama Veche, printre cele mai căutate staţiuni

„Nu avem cifre oficiale, am făcut estimări şi peste 40.000 de turişti se află pe litoral, cea mai mare parte, probabil în jur de 30.000, în Mamaia, aceasta fiind staţiunea care şi de această dată a atras cel mai mult atenţia. Evenimentele atrag atenţia şi promovarea. Acolo unde nu se întâmplă nimic nu se putem aştepta să se întâmple, iar acolo unde organizăm evenimente, le finanţăm, le promovăm cu mult timp înainte, astăzi putem să culegem rezultatele. Se vede cu ochiul liber acest lucru” ,a declarat Corina Martin, vicepreşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, potrivit News.ro.

Ea a menţionat că foarte mulţi turişti se află în această perioadă în Mamaia, atraşi de festivalul de muzică electronică din nordul staţiunii.

„Sunt foarte mulţi turişti străini în staţiune. Mii de turişti străini au venit pentru festivalul de muzică electronică, de aceea am integrat şi am promovat şi acest festival deoarece mi se pare că este o ocazie excelentă pentru a atrage turişti vest-europeni pe litoralul românesc, la început de sezon şi la următoarele evenimente din timpul verii”, a explicat vicepreşedintele Asociaţiei Litoral- Delta Dunării.

Corina Martin a mai spus că în această perioadă se află în vizită şi turoperatori din Israel, intenţionând ca Mamaia să fie promovată acolo ca o destinaţie de party şi clubbing, în rândul turiştilor tineri.

„Avem un fel de inspecţie din partea turoperatorilor israelieni, care operează charterul Tel Aviv – Constanţa. Ei au venit cu reprezentanţi ai unor organizaţii de tineri, foarte tineri, din Israel. Până acum nu am avut acest segment, ci mai mult familii şi familii cu copii, acum vrem să deschidem pe piaţa Israelului Mamaia ca produs unic de party, de night clubbing, un produs special şi unic pentru turiştii din Israel”, a mai spus Corina Martin.

Ea a menţionat că şi în Vama Veche se află un număr mare de turişti în această minivacanţă.

Corina Martin a spus că îşi propune cu agenţia de turism pe care o conduce să includă o excursie de o zi sau de o jumătate de zi în Vama Veche pentru turiştii care se cazează în Mamaia, Năvodari sau chiar pentru cei care vin în Eforie la SPA.

Diverse evenimente au fost organizate pe litoral, în special în Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai, printre acestea aflându-se un festival de muzică electronică, un festival de gastronomie, concerte sau drifturi.

Citeşte şi Traian Bădulescu, consultant în turism: 250.000 de români petrec minivacanţa de 1 Mai în ţară şi 60.000 în alte ţări

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Video cutremurător: Gică Popescu, împietrit de durere la catafalcul celui mai bun prieten
Capital.ro
Chirie pentru proprietarii de teren. Banii pe care românii îi pot cere, dar statul probabil nu-i va plăti. Reguli dacă ai stâlpi sau o conductă pe teren
Playtech.ro
Weekendul 5-7 iunie 2026 în București: ghidul complet pentru ieșiri cu filme, teatru și activități pentru copii
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Fostul golgheter din SuperLiga, dezvăluire terifiantă: ”Cei care au plecat în seara aceea au fost omorâți toți”
MediaFlux
Rusia amenință direct România. Putin e nervos din cauza dronei prăbușite în Galați
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți