Peste 500 de poliţişti, la manifestările prilejuite de Ziua Armatei României şi de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Restr

Peste 500 de poliţişti asigură, timp de patru zile, ordinea publică şi siguranţa rutieră, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Armatei României şi de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, precum şi alte 50 manifestări comemorative şi cultural artistice din ţară. Activităţile au loc în 22 de judeţe şi în Capitală şi vor strânge, potrivit organizatorilor, peste 75.000 de persoane. În Bucureşti se vor impune, joi, restricţii de circulaţie pe mai multe artere.
Filip Stan
25 oct. 2017, 09:39
Peste 500 de poliţişti, la manifestările prilejuite de Ziua Armatei României şi de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Restr

Până duminică, la nivel naţional vor avea loc 50 manifestări comemorative şi activităţi cultural artistice, în 22 de judeţe şi în Capitală, la care se estimează participarea a peste 75.000 de persoane, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române..

Se va avea în vedere combaterea cerşetoriei, vagabondajului şi comerţului ambulant neautorizat, depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care afectează climatul de siguranţă publică.

Poliţiştii vor lua şi măsuri de prevenire a înşelăciunilor, acostărilor de persoane, furturilor din poşete, buzunare sau autoturisme.

În Bucureşti, poliţiştii se vor ocupa de fluidizarea traficului rutier în zona adiacentă Catedralei Patriarhale şi a celorlalte obiective din programul manifestărilor religioase, pe traseul de desfăşurare a procesiunii şi în zona adiacentă lăcaşurilor de cult cu afluenţă mare de public.

Joi vor fi desfăşurate procesiuni religioase, între orele 17.30 – 18.00, simultan, pe mai multe trasee din Bucureşti. Primul traseu este Platoul Catedralei Patriarhale – Str. Patriarhiei – Str.11 Iunie – Bd. Regina Maria – Aleea Dealul Mitropoliei, iar cel de-al doilea Biserica Sf. Spiridon cel Nou – Calea Şerban Vodă – Str. Bibescu Vodă – Aleea Dealul Mitropoliei.

La Crucea Brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei, unde va avea loc joncţiunea celor două coloane, se va desfăşura o slujbă religioasă şi se va continua deplasarea până la Altarul de Vară.

Bridaga Rutieră anunţă că traficul rutier se va închide, joi, între orele 17.00 – 18.00, pe durata desfăşurării procesiunilor, pe traseele menţionate şi străzile care acced în acestea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT