Peste 90% din cardurile de sănătate au ajuns la asiguraţi

Peste 90% din cardurile de sănătate tipărite au ajuns la asiguraţi şi peste 100.000 dintre acestea sunt deja iniţializate, urmând ca, cel mai probabil de la 1 februarie, folosirea lor să devină obligatorie, a declarat joi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.
Iulian Tudor
11 dec. 2014, 11:55
Peste 90% din cardurile de sănătate au ajuns la asiguraţi

„Nu au apărut probleme majore, ci doar unele minore, care au putut fi remediate pe loc. Cardurile asigură un control mai bun al banilor. Banii să îi dăm acolo unde trebuie şi când trebuie. Bugetul Casei a crescut în fiecare an. Pacienţii încă mai au nemulţumiri. Sunt servicii care se oferă în anumite condiţii, în anumite momente. Medicul este cel care hotărăşte când şi cum. Procentul de distribuţie este de peste 90%, restul vor fi distribuite prin medicii de familie„, a spus Vasile Ciurchea cu prilejul conferinţei regionale „Medicul de familie – practician şi manager”, aflată la ediţia a IV-a, eveniment organizat de Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti şi Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Potrivit şefului CNAS, sub 10% din carduri au fost întoarse în Bucureşti, iar greşelile vor fi remediate de casele de asigurări de sănătate, scrie Agerpres.

Referindu-se la asiguraţii casei OPSNAJ, Ciurchea a declarat că în scurt timp vor primi şi aceştia cardurile.

Reprezentantul CNAS a afirmat că în primele luni lucrurile vor merge „în paralel” şi se vor folosi atât cardurile, cât şi raportările, pentru a fi evitate sincopele în funcţionare. El s-a ferit să înainteze cifre exacte, însă a precizat că bugetul de anul viitor va fi cel puţin la nivelul acestui an şi, din punctul lui de vedere, chiar puţin mai mare decât cel de anul acesta.

Citeşte şi Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS: Trebuie regândit tot sistemul la nivel de management de spitale

„Vineri se trimite în Parlament bugetul. Banii alocaţi medicilor de familie vor rămâne aici. Valoarea punctului nu a scăzut, ba din contră, a crescut. Am gestionat mai bine. Nu cred că mai putem vorbi de birocraţie excesivă. Sunt unele lucruri la care nu putem renunţa”, a susţinut şeful CNAS.

Ciurchea a asigurat că în 2015, până la jumătatea anului, se va găsi formula ca medicul să nu mai aibă nicio responsabilitate cu privire la declaraţiile pe proprie răspundere ale pacienţilor despre venituri.

„Sunt în tratative cu ANAF. Se va transfera la ANAF tot ce ţine de contribuabil şi de veniturile acestuia”, a spus preşedintele CNAS.

El a mai menţionat că anul viitor medicii de familie ar putea primi „un plus” pentru anumite servicii.

„Anul viitor intenţionez să primiţi un plus pentru nişte servicii. Luăm de exemplu diabetul. Ne dorim să nu crească bazinul de diabetici. O să gândim împreună un sistem de monitorizare şi să cointeresăm şi pacientul. La fel, pentru HIV/ SIDA şi alte boli. Să ne concentrăm pe nişte arii terapeutice. (…) Este importantă cointeresarea pacientului. Poate la un moment dat va plăti o sumă de bani dacă nu respectă regimul dat de medic (medicaţie, stil de viaţă)”, a afirmat Ciurchea.

Preşedinta Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, a susţinut că ar fi necesar ca toată lumea să primească un card de sănătate. Potrivit acesteia, pacienţii vor primi cardul de la medicul de familie la primul consult.

Citeşte şi Colegiul Medicilor nu susţine cardul de sănătate şi dosarul electronic

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Băncile centrale se tem de un nou val de inflație. Războiul din Orientul Mijlociu și petrolul scump complică deciziile privind dobânzile
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Mercur trigon Saturn are loc pe 17 august 2026. Cele cinci zodii care vor fi influențate direct de fenomenul astrologic
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat