Petrolişti români blocaţi în Irak de COVID-19 cer cu disperare ajutor: „Dacă ai ieşit, te duc direct la închisoare”

Un grup de 30 de cetăţeni români, toţi muncitori în industria petrolului, rămaşi captivi în regiunea Kurdistan din Irak, solicită ajutor din partea autorităţilor române să fie ajutaţi să se întoarcă acasă la familiile lor.
Alina Costache
25 mart. 2020, 18:23
Petrolişti români blocaţi în Irak de COVID-19 cer cu disperare ajutor:

Oamenii sunt disperaţi pentru că în câteva zile le va expira contractul de muncă, dar nu pot părăsi zona pentru că toate aeroporturile şi graniţele din zonă sunt închise din cauza pandemiei de coronavirus. Singura variantă de a scăpa de acolo ar fi ca autorităţile române să le pună la dispoziţie un charter, aşa cum s-a procedat şi în alte cazuri similare.

Unul dintre românii aflaţi în această capcană este un inginer din Ploieşti. Acesta a luat legătura cu ziarulincomod.ro , un ziar online din Prahova, sperând că procedând astfel va primi un răspuns din partea autorităţilor române

Eduard Ştefănescu, inginerul din Ploieşti, se află în Kurdistan din luna februarie, iar în data de 27 martie îi expiră contractul cu societatea angajatoare. Are un contractul de tip rotaţional, respectiv 28 zile la locul de munca urmate de alte 28 zile liber, acasa. Acest contract va expira la data de 27 Martie, motiv pentru care este nevoit să plece din campus, scrie adevarul.ro.

Din cauza epidemiei de coronavirus, aeroportul din Erbil, capitala Kurdistanului, este închis încă din data de 17 martie şi nicio companie nu mai operează în zona Irak. S-a pus problema unei evacuări pe cale terestră, dar şi acest lucru este aproape imposibil. Kurdistanul se învecinează cu Turcia, Iran, Arabia Saudită şi Siria. Toate aceste ţări au graniţele închise, în plus Siria nu poate fi luată în considerare, dat fiind conflictele de acolo.

Inginerul prahovean a precizat că a solicitat ajutor atât la Consulatul Român de la Erbil, de la Secretariatul General al Guvernului, dar şi de la Ministerul Afacerilor Externe, dar fără rezultat.

„Personal am făcut un memoriu atât către Secretariatul General al Guvernului României, cât şi către secretarul de stat din MAE, cu privire la situaţia mea şi a colegului meu, care lucrăm la aceeaşi companie şi ne aflăm în imposibilitatea de a ne întoarce acasă. Deocamdată nu avem nicio veste bună, în sensul în care nu am un răspuns oficial de la dânşii. Ţin legăutra cu consulul României de la Erbil, dar acesta mi-a spus foarte clar că au făcut toate demersurile necesare la Bucureşti, dar nu au niciun răspuns şi efectiv. Nu ştiu ce o să fac. Problema e că în Kurdistan, în special în zona Erbil, dar şi în tot Irakul, au închis toate oraşele. Chiar acum vreo două zile a fost o declaraie a primului ministrul al Kurdistanului care a spus că toată lumea stă în casă. Au închis absolut tot, nu ai voie să ieşi din casă, aeroportul e închis. De la locaţia unde suntem noi până la capitala Erbil sunt cam o sută de kilometri. Înainte, în perioada normală, erau trei puncte de control, acum sunt în jur de 50 de puncte de control. Dacă ai ieşit şi ai încălcat regula, te duce direct la închisoare, nu discută cu tine”, explică inginerul ploieştean.

Acesta a precizat că ştie că într-o situaţie similară cu a lui se află aproximativ 30 de cetăţeni români aflaţi în aceste zile în Kurdistan, iar ambasada României în Irak nu are veşti bune pentru ei.

„Acum toţi cei 30 de români vor să se întoarcă acasă. Să ţinem cont de faptul că suntem români care au plecat la muncă pentru a ne întreţine familiile şi până la urmă bănuţii pe care îi câştigăm aici tot în ţară îi cheltuim, adică nu suntem nici hoţi, nici altă categorie care să aducem un prejudiciu imaginii ţării, din contră. Suntem o forţă de muncă respectată aici. De la Ambasadă ni s-a spus: Am informat centrala, dar nu ne bagă în seamă pentru că au alte priorităţi. Nu ştiu care sunt priorităţile acestea, dar deja lucrurile se înrăutăţesc pe zi ce trece aici, deja nu mai există nicio speranţă să ieşim de aici. Singura variantă ar fi aeriană cu un charter”, a declarat Eduard Ştefănescu pentru ziarulincomod.ro.

Inginerul ploieştean susţine că ar mai fi o variantă de evacuare terestră, pe la graninţa cu Turcia, însă pentru aprobarea unui culoar de trecere ar fi nevoie de o lungă perioadă de timp şi de foarte multe documente, dat fiind birocraţia din ţara vecină.

Baza unde se află românii se afla la 2 kilometri de satul Bijeel. Acest sat este pozitionat pe ruta Erbil-Akre, la 100 km de Erbil şi 20 de kilometri de Akre. Granita Turciei se afla la 250 kilometri de campusul petrolier.

„Adevărul” a solicitat un punct de vedere cu privire la situaţia celor 30 de români, printr-o solicitare scrisă adresată Biroului de presă al Ministerul Afacerilor Externe, dar până la ora publicării acestei ştiri nu am primit un răspuns concret.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Marea dezamăgire a lui Cristi Săpunaru după ce Rapid a părăsit Cupa României Betano: „Totul se trage de acolo”
Capital.ro
Călin Georgescu n-a mai fost văzut așa. Susținătorii s-au rugat și au rostit „Tatăl Nostru” degeaba pentru el (VIDEO)
Playtech.ro
Ce reprezintă ultimele şase cifre din CNP: detaliul de pe cartea de identitate pe care puţini îl bagă în seamă
Adevarul
O adolescentă de 17 ani, bătută și violată de angajatul tatălui său, a murit mâncată de porci după individul a lăsat-o inconștientă în țarcul animalor
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care si-a pierdut viata in accidentul din...
iamsport.ro
”El e singurul patron din România de care mi-a fost frică". Amenințat că va fi ”dus în pădure și bătut” după un gol încasat
MediaFlux
SUA lasă NATO pe mâna europenilor. Vor fi responsabili de orice război
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj