Piedone continuă turul de forţă în mall-urile din Bucureşti. ANPC a închis magazinul Auchan din AFI Cotroceni şi toate restaurantele din zona de food court

Miercuri, 19 februarie 2025, Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat controale inopinate în incinta centrului comercial AFI Cotroceni, din București, în urma cărora au fost închise toate restaurantele de tip fast-food din mall. 
Filip Stan
19 feb. 2025, 15:26
Piedone continuă turul de forţă în mall-urile din Bucureşti. ANPC a închis magazinul Auchan din AFI Cotroceni şi toate restaurantele din zona de food court

UPDATE. Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis temporar mai mulţi operatori economici din Mall AFI Cotroceni, după ce au găsit mai multe nereguli, printre care produse şi proceduri nesigure în prestarea serviciilor de alimentaţie publică, neigienizarea echipamentelor de expunere a produselor şi a pavimentului, dăunători în blocul alimentar, agregate frigorigice deteriorate. De asemenea, au fost date amenzi de peste 500.000 de lei.

Reprezentanţii ANPC au anunţat că, miercuri, a avut loc un control în incinta Mall AFI Cotroceni din Sectorul 6 al Capitalei, pentru a verifica respectarea legislaţiei în vigoare de către operatorii economici ce activează în domeniul alimentaţiei publice.

În cadrul acestui control, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, fiind constatate o serie de neconformităţi grave, care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor.

Printre acestea se numără: prezenţa dăunătorilor în blocul alimentar; utilizarea de produse şi proceduri nesigure în prestarea serviciilor de alimentaţie publică; lipsa igienizării corespunzătoare a echipamentelor de expunere a produselor şi a pavimentului; agregate frigorifice deteriorate; lipsa informării corecte în meniurile scurte şi detaliate; produse cu data limită de consum depăşită; produse alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare; lipsa echipamentelor cu verificare metrologică.

Ca urmare a acestor constatări, ANPC a dat amenzi în valoare totală de 506.000 lei. De asemenea, peste 348 de kilograme de produse alimentare au fost retrase de la comercializare pentru a preveni punerea în pericol a sănătăţii publice.

În plus, operatorii economici care nu au remediat imediat neconformităţile au fost sancţionaţi cu oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea acestora.

Aceştia sunt:

1.    Zoomserie Plaza S.R.L.

2.    Ozkardes SRL (Taksim)

3.    Hana Group Premium SRL – Sushi Concept

4.    Amrest Food SRL (Burger King)

5.    REX Concepts Plk România SRL

6.    AL Caminetto DI AM SRL – Sushi Tori

7.    Cartofisserie S.A.

8.    RRL Gelato SRL

9.    Matteo Grup SRL – Pizza Bonita

10.  Ice Roll and Coffe 3D SRL

11.  Happy Today SRL

12.  Yumm Corporation SRL

13.  Kungfu King SRL

14.  Art Burger SRL – Hesburger

15.  Ever Together SRL

16.  Euroglass Group SRL – The Corner

17.  Auchan România SA

De asemenea, în cadrul acţiunii de control, au fost prelevate produse pentru analize microbiologice şi chimice de la operatorul economic MLS Invest Trading SRL ChopStix, incluzând preparate din carne de pui cu legume, pui cu bambus şi alge wakame.

Totodată, au fost prelevate produse alimentare şi de la operatorul economic Auchan România SA, printre care carne de porc, paste de tomate, peşte, gheaţă, conserve de peşte, textile, pentru a fi verificate din punct de vedere al siguranţei alimentare în laboratoare acreditate şi autorizate.

În urma verificării hipermarketului Auchan România SA, comisarii ANPC au constatat multiple neconformităţi, printre care: rastele neigienizate cu strat de arsură consistent şi aderent; ulei de prăjire cu grad ridicat de utilizare; produse alimentare fără etichete de identificare şi caracterizare; nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor alimentare calde; agregate frigorifice neigienizate; prezenţa dăunătorilor; produse electrice de joasă tensiune fără traduceri în limba română; produse cosmetice fără avertismente şi instrucţiuni în limba română.

În urma acestor constatări, aproximativ 200 de kilograme de produse alimentare au fost retrase de la comercializare.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 98.000 lei, iar măsurile de remediere a deficienţelor au fost impuse cu termene clare.

”ANPC va continua monitorizarea şi verificarea operatorilor economici pentru a asigura respectarea normelor sanitare şi de siguranţă alimentară, protejând astfel drepturile consumatorilor şi asigurând un mediu sigur şi sănătos pentru toţi cetăţenii”, a declarat preşedintele ANPC, Cristian Popescu – Piedone.

 

Printre locațiile afectate de acţiunea ANPC se numără branduri internaționale de renume, precum McDonald’s, KFC, Burger King, Popeyes, Subway, Taco Bell, dar și restaurante mai mici, cum ar fi Al Wady, Cioccolatini, Haagen Dazs, Salad Box, 5toGo, LaRomana, și altele.

Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, a confirmat măsurile luate, menționând pentru Gândul că „toate restaurantele fast-food din incinta AFI Cotroceni au fost închise”. De asemenea, Piedone a adăugat că și magazinul Auchan, aflat în aceleași locație, a fost închis temporar, „au fost trase obloanele, iar cetățenii, evacuați”.

În plus, acesta a avertizat că ANPC nu se va opri aici și vor urma și alte controale în zone comerciale din întreaga țară, pentru a verifica respectarea standardelor de siguranță alimentară.

„Vor urma și alte surprize”, a spus Piedone, subliniind intenția ANPC de a continua aceste acțiuni în perioada următoare, pentru a asigura protecția consumatorilor și a preveni eventualele pericole de sănătate.

Citeşte şi: Prima companie din România condamnată pentru epuizarea unui angajat! Firma trebuie să plătească despăgubiri de 9.000 de euro

Reprezentanții AFI Cotroceni, contactați de reporterii Gândul, au refuzat să comenteze asupra acțiunilor desfășurate de ANPC. De asemenea, oficialii ANPC nu au oferit detalii suplimentare referitoare la posibilele sancțiuni aplicate operatorilor economici implicați.

Reporterii sursei citate au solicitat puncte de vedere oficiale de la cei mai mari operatori amendați de ANPC, iar acestea vor fi publicate pe măsură ce vor fi primite.

Printre firmele afectate de măsurile de închidere a unităților se numără și branduri internaționale populare, cum ar fi Haagen Dazs, Hesburger, Starbucks, Trickshot, și Ted’s Coffee. De asemenea, lanțuri de restaurante fast-food precum Chopstix, Noodle Pack, și Mesopotamia au fost incluse în lista locațiilor închise temporar.

Citeşte şi: Fuziune a lanţului de supermarketuri Carrefour cu alte patru companii. Cum vor fi afectaţi clienţii magazinelor

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Teorie halucinantă. Supraviețuitorul din avionul prăbușit nu era de fapt în avion?
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Palatul spectaculos din România care a renăscut din ruine. A trecut prin foc și a fost distrus de cutremure, astăzi, aici se iau cele mai importante decizii pentru țară
Capital.ro
Avertisment pentru cei care folosesc numerar. Banii cash care ies din circulație. Obligație anuală
Playtech.ro
Turația ideală vara pentru un consum minim de carburant. Cum poți economisi până la 300 de lei pe lună fără efort
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Legătura dintre evrei și independența României. Condiția pusă de Marile Puteri și părerea lui Carol I
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Dinu Maxer contrazice zvonurile că și-a schimbat religia pentru Magdalena Chihaia! Ce decizie au luat înainte de nuntă
Spynews
Alex Bodi, prima reacție după ce s-a zvonit că a fost atacat de Gabi Tamaș, prietenul lui Dan Alexa: ”V-au bătut alții femeile”
Evz.ro
Ce riști dacă lași un animal să doarmă lângă tine. Avertismentul medicilor
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Încă o tragedie aviatică în India, după prăbușirea avionului Air India. Toate persoanele aflate la bord au murit
Cancan.ro
Zodia care renaște din propria cenușă, ca pasărea Phoenix. Mariana Cojocaru anunță 7 ani fenomenali pentru acești nativi
Playsport.ro
„Aurul negru”, fructul bogat în antioxidanți care întărește oasele și stimulează producția de colagen
Capital.ro
TAXĂ pentru cei care au cont la bancă. Decizie pentru cei care retrag numerar de la ATM sau ghișee. Se aplică deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Ulima ora! Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Declarația medicilor
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se bea civilizat într-o lume isterică: poemul spirtului superior, al beției ca formă de protest și al sobrietății jenante