Pr. Pimen Vlad, sfaturi pentru toți credincioșii în Postul Paștelui: „Acolo este atâta frumusețe, încât nu putem să ne închipuim”

Părintele Pimen Vlad spune că putem avea toate bogățiile din lume, dar că nimic nu are sens dacă nu avem cel mai important lucru.
Alina Costache
01 apr. 2024, 08:26
Pr. Pimen Vlad, sfaturi pentru toți credincioșii în Postul Paștelui:

Părintele Pimen Vlad ne sfătuiește să nu renunțăm niciodată la luptă, ci să ne ridicăm de fiecare dată, după fiecare obstacol.

„Să nu renunțăm niciodată la luptă, pentru că fără luptă nu este încununare. Îi vedem și pe cei care se întorc de pe front, chiar dacă sunt răniți, chiar dacă sunt aduși pe targă, dar ei sunt vii. Înseamnă că nu au renunțat la luptă și se încununează. Sunt primiți cu laude. Așa și Dumnezeu! El nu se uită dacă am căzut….este gata și ne pedepsește, nu!”, spune părintele Pimen Vlad.

Citește și Cine sunt românii care riscă îngheţarea pensiilor pentru 4-6 ani. Impactul noii legi, explicat pe înţelesul tuturor

„Dar vrea să vadă că nu cădem în deznădejde că încercăm să ne ridicăm, că întindem mâinile spre El și-I cerem ajutorul, adică nu renunțăm la luptă și atunci Dumnezeu nu ne lasă. Ca pe fiul risipitor ne ia în brațe și ne pune în cinstea aceea de întâi, adică în cinstea în care a fost Adam în Rai. Înțelegeți cât este de bun Dumnezeu și câtă dragoste are față de noi?”, a continuat el.

Pr. Pimen Vlad: „Dacă nu îl avem pe El, atunci ne lipsește totul”

Pimen Vlad a explicat că e necesar să rămânem cu Dumnezeu, indiferent de situație, chiar dacă cădem sau ne ridicăm, fiindcă „unde este Dumnezeu este bunătate, unde este Dumnezeu nu ne lipsește nimic”.

„De asta să nu ne depărtăm de El chiar dacă cădem, chiar dacă ne ridicăm, să rămânem mereu cu El. Unde este Dumnezeu este și viață, unde este Dumnezeu este lumină, unde este Dumnezeu este dragoste. Unde este Dumnezeu este bunătate, unde este Dumnezeu nu ne lipsește nimic. Iar dacă nu îl avem pe Dumnezeu atunci ne lipsește totul. Atunci, cu adevărat suntem săraci. Ați înțeles? Putem să avem toate bogățiile lumii, însă fără Dumnezeu suntem săraci. Și putem să nu avem nimic, însă dacă îl avem pe Dumnezeu, atunci avem totul. Dumnezeu a făcut totul din nimic și poate din nou să le facă. Deci Dumnezeu poate să ne dăruiască orice dorim noi dacă ne este de folos. Deci, asta înseamnă să îl avem pe Dumnezeu cu noi.

Deci, să luptăm și să nu renunțăm niciodată la luptă, după cum am mai spus. Și Dumnezeu o să ne ia în brațe și ne va duce în împărăția Lui, acolo unde este Maica Domnului, unde sunt Sfinții, Sfinții Arhangheli și Îngerii, Toate Puterile Cerești. Acolo este atâta frumusețe, încât nu putem să ne închipuim. Să ne ajute Maica Domnului, Tot Sfinții și să mijlocească pentru noi la Bunul Dumnezeu”, a spus părintele Pimen Vlad.

Citește și Paula Seling, reţetă delicioasă de icre de post. Ingrediente surpriză pentru un preparat savuros în Postul Paştelui

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Florin Prunea, mărturie șocantă din perioada în care juca la Craiova: ”Număr de șmecher. Furia șoselelor”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Conflictul care apare între proprietari și asociație. Gelu Pușcaș: Adevărul pare undeva la mijloc
Playtech.ro
Când intră pensiile în luna iunie 2026. Posibile întârzieri din cauza minivacanței
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Modificare privind vechimea în muncă la pensie. Va intra în vigoare la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi