Noua lege a integrității, care conține controversatul amendament ”Fritz”, a trecut luni de Camera Deputaților. Votul final va aparține însă senatorilor, iar acesta ar urma să fie unul favorabil, anticipează europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea.
Potrivit lui Piperea, AUR va vota ”pentru” acest proiect de lege, neexistând ”nicio intenție de a-l ajuta pe Fritz sau de a face alianță cu USR”.
”Pentru claritate: legea ANI va trece azi de Senat. AUR va vota pentru. Nu există nicio intenție de a-l ajuta pe Fritz sau de a face alianță cu USR (brrrr).
Nu vă lăsați atenția deviată de la mizeria pe care au comis-o PPE și Renew, care au cerut Comisiei Europene să suspende plățile din PNRR, ca să îl salveze pe argatul lor, Fritz”, a scris luni, pe Facebook, europarlamentarul AUR.
Tot luni și tot pe Facebook, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că el nu va participa la acest vot și că nu a impus niciodată vreunul coleg ”modul în care sa voteze”. Peiu a amenințat cu demisia dacă AUR votează legea ce conține amendamentul ”Fritz”, din pricina căruia edilul Timișoarei riscă să-și piardă mandatul.
Într-o amplă postare, liderul senatorilor AUR, explică ”adevărul despre legea integrității incluzând amendamentul Fritz”.
”Un politician, la fel ca orice om, poate să se nască frumos sau urât, deștept sau prost. Nimeni nu își poate alege , la naștere, aceste însușiri.
Dar oricine își poate dobândi onoarea și își poate păstra libertatea. Libertatea care nu te ține dependent de alții, libertatea care îți permite să alegi singur.
Adevărul despre legea integrității incluzând amendamentul Fritz este următorul: pe 30 iulie , propunerea de lege a venit la Senat . Eu le-am propus colegilor de la AUR să VOTAM PENTRU LEGE, după ce în comisii noi susținuseram amendamentul Fritz. Colegii mei senatori AUR S-AU ABTINUT, în pofida cererii mele, ascultând o altă propunere. Evident că mulți au criticat AUR atunci.
După multe aventuri și după ocolul la CCR, legea a ajuns la Camera Deputaților în forma de acum. Deputații AUR au votat IMPOTRIVA , fără sa se consulte cu mine. Astăzi, legea urmează a se vota la Senat și două trusturi de presa mă acuză pe mine ca nu ii las pe senatorii AUR să voteze legea și că astfel trădez ( pe cine? Ce?).
Oricine știe ca eu nu am impus niciunui coleg niciodată modul în care sa voteze. La grup am stabilit mereu în mod democratic cum sa votam, dar și în acest caz cine avea alta opțiune decât grupul a fost liber sa voteze conform propriei convingeri. Deci cum as putea eu impune un anumit vot vreunui senator AUR?
Asa cum am spus, eu nu voi participa la acest vot, cum nu am participat nici la celelalte, deoarece cred ca senatorii AUR ar fi fost bine să mă asculte încă de pe 30 iulie.
Aici intervine onoarea. Onoarea de a nu vota azi ceea ce ai respins ieri. Sau măcar de a explica de ce ai făcut-o.
Eu sunt un om liber, nu am luat nimic de la nimeni, nu datorez nimic nimănui. Tocmai de aceea mi se aruncă mie responsabilitatea unei decizii pe care nu am luat-o eu și la care nici nu am participat.
Asta este plata pentru naivitatea de a crede în onoare în politică.
Dar rămân liber și convins că politica se face altfel, cu consecvență, cu transparență și cu cinste. Fără populisme inutile și mincinoase. Și cu ideea că un partid are nevoie de autonomie de decizie dacă vrea să conteze”, a scris Peiu.
Legea integrității este jalon în PNRR, în valoare de 770 de milioane de euro, și trebuie adoptată până la 31 august.
Amendamentul ”Fritz” a fost introdus de PSD și declarat constituțional de către CCR.
Manfred Weber și preşedintele Renew Europe, Valérie Hayer, au cerut Comisiei Europene (CE) ca România să nu primească banii în cazul în care amendamentul ”Fritz” se va regăsi în forma finală a Legii integrității.