Plan de austeritate în România. Ce măsuri pregătește Guvernul Bolojan, vicepremierul Dragoș Anastasiu: „Va fi o ordonanță trenuleț”

Guvernul este aproape de finalizarea unui pachet fiscal important, care urmează să fie prezentat în zilele următoare și va include o serie de măsuri menite să reducă cheltuielile publice și să majoreze anumite taxe, inclusiv TVA, a declarat vicepremierul Dragoș Anastasiu, marți seara. Acesta a explicat că pachetul va fi complex, numit „ordonanța-trenuleț” și că modul de adoptare - fie prin ordonanță, fie prin asumare - va fi decis de coaliția de guvernare.
Irina Dumitrescu
01 iul. 2025, 21:11
Plan de austeritate în România. Ce măsuri pregătește Guvernul Bolojan, vicepremierul Dragoș Anastasiu: „Va fi o ordonanță trenuleț”

Anastasiu a subliniat că negocierile cu investitorii și finanțatorii țării sunt încă în desfășurare și se așteaptă ca până mâine să fie încheiate. Printre aceștia, Comisia Europeană joacă un rol cheie, alături de agențiile de rating și alți investitori importanți. Vicepremierul a menționat că tot pachetul fiscal este așteptat cu interes și că deciziile finale vor fi luate în scurt timp, chiar dacă timpul disponibil pentru consultări și dezbateri este foarte limitat, Guvernul fiind presat de termene stricte.

„Mâine sau poimâine probabil vor fi terminate negocierile cu investitorii, cu finanţatorii noştri şi atunci vom ieşi cu întreg pachetul fiscal. Cred că şi în secunda în care noi vorbim se discută cu finanţatorii noştri. Aşteptăm mâine pachetul fiscal. Este un pachet mai larg, o să fie o „ordonanţă trenuleţ” cu multe lucruri pe care le vom decide. Cred că mâine va fi decizia finală şi veţi vedea atunci cu ce ieşim. Din păcate, cu foarte puţin timp de consultare, cu foarte puţin timp de dezbatere, pentru că suntem cu spatele la zi din punct de vedere al timpului. Pe 7 iulie, noi trebuie să avem un pachet trecut printr-o legiferare. Că se cheamă ordonanţă, că se cheamă asumare, va trebui să decidă coaliţia de guvernare. Dar noi, dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem în septembrie-octombrie. În această perioadă agenţiile de rating vin în România şi nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm şi care se cheamă scăderea rating-ului de ţară, adică la ce avem acum la ceea ce se cheamă junk, adică nerecomandat investiţiilor. Asta este scenariul Grecia 2010”, a precizat Anastasiu la Digi24.

Termenul limită pentru adoptarea acestor măsuri este 7 iulie, iar pachetul trebuie să fie aprobat formal până atunci, indiferent dacă se va face prin ordonanță sau prin asumare parlamentară. Anastasiu a avertizat că întârzierea ar putea avea consecințe grave, mai ales că, în perioada următoare, vor veni în țară agențiile de rating, iar România riscă o degradare a calificativului de țară, care ar putea duce la intrarea în categoria „junk”, adică nerecomandată pentru investiții. Vicepremierul a făcut o paralelă cu situația Greciei din 2010, subliniind gravitatea potențială a acestei situații.

Totuși, el a dat asigurări că Guvernul urmărește cu prioritate evitarea acestei situații, iar măsurile propuse sunt menite să prevină o astfel de deteriorare a ratingului țării. Anastasiu a recunoscut că procesul este dificil și afectează toți cetățenii, indiferent de domeniul în care activează, de la bugetari și antreprenori, la profesori sau magistrați, toți urmând să suporte unele reduceri salariale sau fiscale.

Potrivit vicepremierului, România trebuie să economisească până la sfârșitul anului circa 30 de miliarde de lei pentru a evita încadrarea în categoria „junk”. Din această sumă, 10 miliarde vor fi generate prin regândirea și reprioritizarea investițiilor publice, inclusiv proiecte precum stadioane, săli de sport sau piste de biciclete. Alte 10 miliarde vor proveni din ajustări fiscale, iar restul de 10 miliarde prin reducerea cheltuielilor considerate „nesimțite”.

„Acest guvern are acest prim obiectiv, să nu ajungem acolo. De asta venim şi spunem aşa: știm că este complicat, ştim că sunteţi cu toţii fiinţe umane. Indiferent că sunteţi în zona bugetară, zona antreprenorială, că sunteţi profesori sau judecători, ştim cât este de complicat pentru o fiinţă umană să fie în situaţia în care să dea ceva sau să îi se ia ceva. Elevi, şcolari, studenţi, sindicalişti şi aşa mai departe. Nu e că nu ne dăm seama sau că nu înţelegem cât de complicat este pentru fiecare fiinţă umană să intrăm în acest tip de dialog: ştiţi că de mâine, de poimâine, va trebui să reduceţi cu 3%, 5%, 10% veniturile voastre. Asta este un moment complicat. Vă imaginaţi că niciun guvern, niciun politician, niciun vicepremier nu-şi doreşte să intre într-un astfel de mandat cu tăieri.

10 miliarde economisim din regândirea și reprioritizare a investițiilor – poate un stadion, poate o și o sală de sport, poate o pistă de biciclete – reducem acest pachet. 10 miliarde din ajustarea taxelor și 10 miliarde din reducerea de cheltuieli – și cheltuielile alea pe care noi le-am denumit de fiecare dată nesimțite”, a spus vicepremierul.

Despre posibila creștere a TVA, Dragoș Anastasiu a confirmat că aceasta face parte din pachetul fiscal, fără a oferi însă detalii precise despre momentul sau modul în care va fi aplicată majorarea. Vicepremierul a menționat că programul de guvernare prevede o simplificare a pragurilor pentru TVA, care vor fi reduse de la trei la două.

„Am spus că face parte TVA din acest pachet. Haideți să așteptăm până mâine și vom vedea cum anume. Domnul prim-ministru ne-a spus că vom avea – și așa scrie în în programul de guvernare – două praguri, n-o să mai avem trei, deci, prin urmare, vor fi mișcări acolo. Haideți să vedem mâine sau cel târziu poimâine, cum va arăta pachetul final”, a mai dezvăluit acesta.

DailyBusiness
Nicușor Dan nu vede posibilă exploatarea aurului de la Roșia Montană cu tehnologiile actuale
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum a reacționat Gigi Becali când a aflat că Aberdeen – FCSB se va transmite pe Voyo. Exclusiv
Capital.ro
Taxă în România pentru șoferi. Anunț privind locurile de parcare. Trebuie să prezinți RCA și ITP valabil
Playtech.ro
Ce salariu primeşte o însoţitoare de zbor, în 2025? Cum se calculează banii exact: 'Vă spun la ce să vă aşteptaţi, asta este realitatea'
Adevarul
Multinaționalele iau în calcul majorarea prețurilor sau relocarea din cauza taxelor suplimentare
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Cum s-a făcut Călin Georgescu de râs cu „călugării abandonați”. Nu a înțeles nimic din noua legislație privind CASS
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Tragedie pe drumul spre Thassos! Trei persoane și-au pierdut viața după ce un TIR a lovit violent două mașini la bariera de taxare
Cancan.ro
Motivul pentru care George Burcea nu mai apare în Wednesday, sezonul 2. IREAL ce salariu ar fi cerut actorul român
iamsport.ro
Trump s-a întâlnit cu Zelensky și a făcut un anunț de impact pentru Ucraina: ”Cred că vom încheia acest război” + Ce spune că va vorbi cu Putin la telefon
MediaFlux
Decizie privind seniorii cu pensie peste 3.000 de lei. Vor fi afectați de această schimbare fiscală
stirilekanald.ro
Raluca Pânzaru NU s-a sinucis! Cum a murit, de fapt! Breaking news
Guvernul vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse cu 10% și posturile