PLANORUL PRĂBUŞIT. O parte din epavă, transportată la Bucureşti pentru expertiză

O parte din epava planorului prăbușit la începutul lunii august, în masivul Postăvarul, a fost ridicată sâmbătă, cu ajutorul unui elicopter, și transportată la București pentru expertiză.
Ionela Marcu
07 dec. 2015, 13:29
PLANORUL PRĂBUŞIT. O parte din epavă, transportată la Bucureşti pentru expertiză

Epava planorului a fost împărțită în două colete pentru a putea fi ridicate mai ușor.

„În coletul ridicat sâmbătă, de dimensiuni mai mici, s-a aflat o parte din corpul planorului și alte piese. În coletul mare, care cel mai probabil va fi împărțit în două mai mici, pentru a se ridica mai ușor, se află restul părților din planor. Coletul mai mare a rămas în continuare în pădure până ce condițiile atmosferice vor permite elicopterului să le ridice”, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, maiorul Ciprian Aldea.

Planorul prăbușit în 6 august a.c a fost găsit în ziua de 21 noiembrie, în zona Muchia Cheii, din Masivul Postăvarul, de doi turiști care au sunat imediat la Serviciul de Urgență 112. În interiorul epavei a fost găsit corpul pilotului Mircea Crăciun, în stare avansată de putrefacție. Cu toate că în zona în care s-a găsit epava planorului au fost efectuate în zilele următoare prăbușirii 12 căutări pe mai bine de 1.000 de ha de către jandarmeria montană, salvamontiști, pădurari, poliție, voluntari nu s-a putut identifica atunci din cauza desimii pădurii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Odată cu căutările la sol, au survoluat zona elicoptere, avioane ușoare și chiar drone, dar fără să observe resturile planorului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
„Efectul de turmă” la U Cluj – Rapid 3-4! Expertul în xenofobie explică scandările ultrașilor. „Societatea este rasistă!”
Capital.ro
Cum să începi o afacere fără bani în șapte pași. Cinci modele de business cu investiții reduse în 2027
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”
MediaFlux
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT