Plățile în numerar, oprite pentru anumite servicii pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Anunțul făcut de reprezentanți

Reprezentanții Aeroportului Internațional Henri Coandă din Otopeni au anunțat, recent, că începând cu 1 mai 2026, plățile în numerar nu vor mai fi acceptate pentru achitarea excedentelor de bagaje și a taxelor.
Giorgiana Amarie
01 mai 2026, 10:50
Plățile în numerar, oprite pentru anumite servicii pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Anunțul făcut de reprezentanți

Potrivit unei notificări, „începând cu data de 1 mai 2026, la Aeroportul Internațional Henri Coandă București (Otopeni), plățile în numerar nu vor mai fi acceptate pentru achitarea excedentelor de bagaje și a taxelor pentru servicii efectuate la ghișeele de check-in și la porțile de îmbarcare”.

Oficialii aeroportului spun că aceste servicii vor putea fi achitate exclusiv prin metode de plată electronice, utilizând card bancar sau alte dispozitive de plată contactless.

Citește și: Aeroportul Otopeni, ”călcat” de inspectorii de la Protecția Consumatorilor! Ce nereguli au fost descoperite

Măsura vine imediat după ce Compania Națională Aeroporturi Bucureși (CNAB) a anunțat că a lansat o licitație pentru construirea unei noi parcări de tip „Long Term” destinată pasagerilor.

Amplasată vis-a-vis de aeroport, parcarea trebuie realizată în cel mult doi ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea totală este estimată la peste 62 de milioane de lei.

Viitoarea parcare va fi supraetajată, pe patru niveluri, iar șoferii vor beneficia de 795 de locuri pentru staționare pe termen lung.

Tot CNAB a anunțat și că, la aeroportul din Otopeni, au debutat lucrările de modernizare și consolidare a parcării supraetajate din fața terminalului Sosiri.

Construită în 2023, parcarea prezintă degradări semnificative atât la nivelul structurii,  cât și al straturilor superioare și la fațade. Totodată, toate finisajele, atât interioare, cât și exterioare, la plafon, stâlpi și pardoseală, sunt uzate fizic, fiind și parțial deteriorate, în special din cauza infiltrațiilor apelor pluviale.

Având în vedere raportul expertizei tehnice de evaluare a clădirii, a fost dat ordinul de începere pentru lucrările de consolidare și modernizare, care vor dura 10 luni.

În prima etapă, care a început joi, 23 aprilie, au fost închise cele două niveluri superioare ale parcării, pasagerii având la dispoziție doar zona de la parter pentru a-și parca autovehiculele. Totodată, începând cu 22 aprilie, autobuzele liniilor 100 și 442 nu mai opresc la „Sosiri”. Până la finalizarea lucrărilor, vehiculele celor două linii de transport în comun vor opri exclusiv în stația comună „Plecări” de la aeroport.

Citește și: Situație critică în aeroporturile din Europa, pasagerii au leșinat la coadă din cauza noului sistem Entry/Exit. Avioanele decolează goale

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT