Plenul reunit al Parlamentului discută miercuri numirea unor membri la CNA şi SRR

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor întruni, miercuri, în şedinţă de plen reunit, pentru numirea unor membri în CNA şi în Consiliul de Administraţie al SRR, potrivit anunţului făcut, marţi, de vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD).
Alina Costache
02 dec. 2014, 14:38
Plenul reunit al Parlamentului discută miercuri numirea unor membri la CNA şi SRR

Cristian Dumitrescu a precizat că miercuri, la orele 13.30, se va desfăşuta şedinţa reunită a Camerei Deputaţilor şi Senatului având ordinea de zi nominalizări pentru CNA şi SRR.

„În legătură cu CNA, există două nominalizări din partea Guvernului, care au fost făcute în luna octombrie şi care au fost reconfirmate. S-a făcut o nominalizare din partea grupurilor din Camera Deputaţilor, din partea PSD. Mâine, la ora 10.00 se vor reuni comisiile pentru cultură ale Camerei deputaţilor pentru a prezenta raportul. Aşteptăm şi din partea Preşedinţiei, se mai fac diligenţe, ca să trimită un candidat pentru audierile de mâine”, a spus acesta.

La sfârşitul lunii septembrie, Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat de membru titular în CNA, de preşedintele Traian Băsescu, iar Radu Călin Cristea a fost la rândul său propus pentru un nou mandat, de Guvern. De asemenea, Guvernul l-a propus ca membru titular în CNA pe Gabriel Tufeanu. Pe de altă parte, Camera Deputaţilor nu a trimis încă propunerea pentru un membru titular în CNA.

În cazul Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, pe 16 iunie, plenul Parlamentului a aprobat noua componenţă a Consiliului, cu 332 de voturi „pentru” şi 49 „împotrivă”, membrii CA depunând atunci şi jurământul pentru învestirea în funcţie, după ce mandatul fostului CA al SRR se încheiase la sfârşitul lunii iunie.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Cum a reacționat Rute Cardoso după ce Cristiano Ronaldo și jucătorii Portugaliei i-au dedicat lui Diogo Jota victoria cu Croația. Postarea sfâșietoare distribuită 
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS. Dobânzile ajung până la 7,55%, iar câștigurile sunt neimpozabile
Playtech.ro
Vacanță la mare de la 722 de lei. Hotelierii vin cu oferte de All Inclusive la două stele și servicii gratuite
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar apoi a fost transferat pe 2.500.000 de dolari
MediaFlux
MApN a primit răspunsul părții ucrainene referitor la incidentul din Portul Constanța cu drona marină: Cauzat cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?