PMP va depune un amendament la bugetul pe 2017 pentru a se reporni lucrările la metroul din Drumul Taberei

Preşedintele executiv al PMP Valeriu Steriu a declarat, vineri, că parlamentarii PMP vor depune un amendament la proiectul de buget, pentru a se reporni lucrările la metroul din Drumul Taberei, existând amendamente pe zona de administraţie, venite din judeţe. 
Iulian Tudor
27 ian. 2017, 12:18
PMP va depune un amendament la bugetul pe 2017 pentru a se reporni lucrările la metroul din Drumul Taberei

PMP va depune amendamente la bugetul pe 2017, care vor viza aspecte care ţin de infrastructură şi investiţii, printre care şi un amendament pentru a porni lucrările pentru extinderea infrastructurii de metrou în Drumul Taberei.

„(…) nu putem rămâne ca acum 50 de ani, cu drumuri de pământ în ţară, trenuri care deraiază şi alte situaţii mai ales în zona de transport”, a mai spus Valeriu Steriu, potrivit Mediafax.

În zona de educaţie şi sănătate, Steriu a afirmat că toată atenţia nu se poate fi îndreptată doar înspre salarii, afirmând că este nevoie de modernizarea şcolilor şi a spitalelor.

„Nu toate lucrurile stau în salariile medicilor şi ale profesorilor. Într-adevăr, câştigi alegerile mărind salariile, dar copii merg în nişte şcoli care îngheaţă, iar pacienţii în spitale în care sunt probleme foarte mari, lipsa vaccinurilor, a medicamentelor”, a spus Valeriu Steriu.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine este Marialuisa Jacobelli, sexy jurnalista care i-a sucit minţile lui Jannik Sinner. Galerie foto
Capital.ro
Angajații mai au două minivacanțe până la sfârșitul anului 2026. Cum se leagă zilele libere de sărbători
Playtech.ro
Poți primi amendă dacă mașina Poliției circulă în spatele tău? Cum poate fi măsurată viteza ta
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce pensie are Rică Răducanu la 80 de ani. Suma pe care statul român i-o plătește lunar fostului fotbalist
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România