PNL sesizează CCR cu privire la legea pentru eliminarea avizului CSAT la numirea directorului DGPI

Senatorii PNL au sesizat marți Curtea Constituțională a României cu privire la modificările aduse mecanismului de numire în funcție a directorului Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului de Interne, prin eliminarea avizului necesar din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Filip Stan
23 mai 2017, 14:31
PNL sesizează CCR cu privire la legea pentru eliminarea avizului CSAT la numirea directorului DGPI

„Modificarea operată de majoritatea parlamentară încalcă prevederile constituționale referitoare la asigurarea securității naționale, iar pe de altă parte se înscrie într-o abordare sistematică a PSD-ALDE de restrângere a atribuțiilor președintelui României prin modificări legislative lipsite de fundamentare”, se arată într-un comunicat al PNL. 

De asemenea, liberalii subliniază că proiectul de lege prin care a fost modifică OUG 76/2017 are grave carențe de coerență legislativă în raport cu o serie de alte acte normative în vigoare, deschizând posibilitatea legală de a aservi politic activitatea DGPI.

„Soluția legislativă promovată nu a fost supusă dezbaterii și votului în prima cameră sesizată, respectiv în Camera Deputaților, fapt care a dus la încălcarea principiului bicameralismului în adoptarea actelor normative”, precizează liberalii.

Citeşte şi: Klaus Iohannis avertizează: Dacă se menţine soluţia neconstituţională de numire a şefului DGPI, voi sesiza Curtea Constituţională

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce a însemnat un bilet de 150.000 de dolari la finala Cupei Mondiale: șansa de a sta lângă Shakira, acces pe teren și o ofertă gastronomică incredibilă
Capital.ro
Pensie 2026. Actele care pot aduce bani în plus chiar și după pensionare. Când se poate cere recalcularea
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România