PNL va depune la Parlament un proiect de lege prin care CCR să verifice urgenţa în procedura de adoptare a OUG

PNL va depune la Parlament un proiect de lege prin care Curtea Constituţională să verifice aspectele care vizează urgenţa în procedura de promovare şi de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă de către Executiv, pentru a opri abuzurile în privinţa emiterii unor astfel de acte.
Iulian Tudor
20 sept. 2018, 10:02
PNL va depune la Parlament un proiect de lege prin care CCR să verifice urgenţa în procedura de adoptare a OUG

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a declarat, joi, la Parlament, că toate Guvernele în ultimii 20 de ani au abuzat de OUG, iar una din trei legi este adoptată prin ordonanţă de urgenţă.

„În ultimii 29 de ani toate Guvernele au abuzat de OUG. Una din trei legi este adoptată prin OUG şi România s-a aflat practic într-o permanentă urgenţă. A fost încălcat rolul Parlamentului de legiferare şi s-a perpetuat un conflict între instituţiile statului şi prin acest proiect de lege dorim să redăm Parlamentului rolul de legiferare şi în acelaşi timp să existe o dezbatere mai amplă pe proiectele de lege”, a spus Turcan.

Ea a precizat că se impune o dezbatere serioasă în societate ca în perspectiva revizuirii Constituţiei să se ia în calcul renunţarea la OUG.

„În România se poate foarte bine guverna prin ordonanţe simple, prin legi dezbătute în Parlament, iar în ceea ce priveşte alocările urgente de bani se pot realiza prin Hotărâri de Guvern”, a punctat Turcan.

La rândul său, deputatul PNL Gabriel Andronache a explicat că proiectul prevede ca CCR să verifice aspectele care vizează urgenţa în procedura de promovare şi de adoptare a unei OUG de către Guvern.

„Prin modificarea Legii Curţii Constituţionale ne propunem să legiferăm competenţa CCR de a face controlul constituţionalităţii aspectelor care vizează urgenţa în procedura de promovare şi de adoptare a unei Ordonanţe de urgenţă. Înainte ca ordonanţa de urgenţă să intre în vigoare, CCR urmează ca din oficiu să procedeze la verificarea motivelor pentru care această OUG a fost adoptată din perspectiva situaţiei excepţionale, aşa cum spune Constituţia, care a determinat adoptarea ei. O astfel de procedură este posibilă în mod evident, pentru că atunci când se exercită iniţiativa legislativă de către cetăţeni anterior intrării acesteia în procedură legislativă, CCR verifică îndeplinirea anumitor condiţii”, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache.

El a explicat că o ordonanţă va intra în vigoare numai după ce CCR se pronunţă cu privire la situaţia excepţională.

„De asemenea, ne propunem să stabilim în concret, detaliat, cum poate CCR să îşi exercite atributul privind soluţionarea conflictului între două sau mai multe autorităţi publice. Vom stabili prin lege că plenul CCR va arăta dacă există conflict constituţional sau nu, în situaţia în care va constata existenţa conflictului constituţional va arăta calea de urmat. Însă conţinutul actelor administrative care vor fi emise de către autorităţile aflate în conflict va fi competenţa exclusivă a acelor autorităţi. Pe cale de consecinţă, CCR nu va mai putea indica şi stabili termene cu privire la modul în care în concret se soluţionează conflictul constituţional”, a spus Andronache.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Locul special în care se relaxează Ianis Hagi. E o destinație de vacanță cu peisaje care îți taie răsuflarea
Capital.ro
UPDATE Se strică vremea în România! Țara va fi sub Cod Galben de vreme rea și inundații până vineri, 10 iulie
Playtech.ro
O țară mică din Europa are cea mai bogată populație din lume. Aproape unul din opt locuitori este milionar
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ursul care cutreieră pădurile din Snagov și Gruiu a pus autoritățile în alertă. Locuitorii au fost avertizați să evite zonele împădurite
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
Admiterea la liceu 2026. Cum se completează corect fișa de înscriere, după Evaluarea Națională
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?