Podul Constanţa intră de luni în reparaţii

Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa - podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară Bucureşti - Constanţa, la km 4+327 - încep luni, 15 iulie, şi se vor desfăşura doar în cursul nopţii, în intervalul orar 22:00 - 5:00, informează CFR SA.
Filip Stan
15 iul. 2019, 03:53
Podul Constanţa intră de luni în reparaţii

Potrivit informaţiilor companiei, valoarea contractului este de 3,491 milioane de lei, fără TVA, iar durata este de opt luni, proiectare şi execuţie lucrări.

„Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa vor demara luni, 15 iulie 2019, la culeea de pe partea dreaptă pe sensul de intrare în pasaj dinspre Centru spre Bucureştii Noi şi vor fi executate, în etape succesive, în intervalul orar 22:00 – 5:00, fără închiderea totală a circulaţiei autovehiculelor pe Calea Griviţei, în permanenţă fiind deschisă o bandă cu lăţimea de minimum 2,5 metri, pe sensul unde se desfăşoară lucrările. Menţionăm faptul că, şi în etapa în care lucrarea va implica restricţii pe ambele sensuri ale liniei de tramvai, circulaţia autovehiculelor se va desfăşura în continuare tot pe câte o bandă de circulaţie, cu lăţimea de minimum 2,5 metri, pe fiecare sens”, se menţionează într-un comunicat al CFR SA.

Deoarece acest pod feroviar reprezintă un obiectiv de utilitate publică având o importanţă deosebită atât pentru traficul feroviar, cât şi pentru cel rutier, CFR SA a analizat şi a stabilit împreună cu constructorul şi cu autorităţile locale abilitate un program de lucrări astfel încât, în perioada execuţiei, să nu intervină modificări majore de trafic în circulaţia rutieră, precizează sursa.

CFR SA recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri, aceste măsuri având drept scop menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă în traficul rutier, în perioada de desfăşurare a lucrărilor.

Firma care va executa lucrările este Infra Systemproiect SRL.

Atribuirea contractului a avut loc prin procedură de negociere directă, după ce la licitaţia publică lansată nu au fost depuse oferte. Procedura de negociere fără invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare a fost organizată în baza art. 117, alin. 1, lit. a din Legea nr. 99/2016 cu modificările şi completările ulterioare deoarece, în urma publicării în SEAP a anunţului de participare CN1010526/05.04.2019, nu a fost depusă nicio ofertă. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Tribunalul Cluj a stabilit ziua decisivă pentru CFR! Când începe oficial drumul spre insolvență. Falimentul, scenariul de coșmar
Capital.ro
Pensionarii pot pierde bani la calculul pensiei. Perioadele pentru care nu se acordă puncte de stabilitate
Playtech.ro
Țara de lângă România unde se câștigă până la 1.500 de euro la cules de fructe. Cazarea și masa sunt asigurate
Adevarul
Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
L-a cunoscut pe ”cel mai mare antrenor român” din istorie și a rămas uluit: ”Un adevărat domn, era de altă clasă!”
MediaFlux
Vremea se schimbă complet toamna aceasta. Date de ultimă oră de la meteorologii Accuweather. Când va ninge în Capitală
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat