Poezii de Rudyard Kipling, necunoscute publicului, publicate în premieră

Peste 50 de poezii de Rudyard Kipling, care nu au fost niciodată prezentate publicului, au fost descoperite de un american care studia creaţia marelui autor şi vor fi publicate într-un volum care va apărea pe piaţă pe 7 martie, informează bbc.co.uk.
Alina Costache
26 feb. 2013, 17:06
Poezii de Rudyard Kipling, necunoscute publicului, publicate în premieră

Thomas Pinney a găsit manuscrisele în mai multe locuri, inclusiv un apartament din Manhattan care era în curs de renovare. Acesta a spus că acest moment este unul „foarte emoţionant pentru toţi cei care îl studiază pe Kipling, scrie Mediafax.

Poeziile vor fi publicate, alături de alte 1.300 de titluri, în prima ediţie completă a operelor lui Kipling, care va apărea pe 7 martie.

Kipling, care a trăit între 1865 şi 1936 a fost cunoscut pentru „Cartea Junglei” şi poezia „Dacă”.

Noile poeme includ câteva din perioada Primului Război Mondial – printre care unul numit „Never Again In Any Port” – şi note de jurnal din perioada în care scriitorul a vizitat cimitirele cu victimele războiului, în Belgia, în 1924.

Pinney, care este profesor de limba engleză la Universitatea din California a declarat: „Kipling a fost mult timp neglijat de lumea academică, cel mai probabil din motive politice. Textele sale nu au fost studiate cum trebuie, dar lucrurile încep să se schimbe”.

Una din descoperiri este o poezie din 1899 împotriva intruziunii presei – unul din punctele sensibile ale lui Kipling.

Rudyard Kipling s-a născut în Mumbai, India şi s-a mutat în Anglia cu familia sa, când avea cinci ani. Reputaţi autorului a fost însă pătată de viziunile sale pro-imperialiste. De altfel, George Orwell l-a descris drept „un profet al imperialismului britanic”.