Poliţia belgiană a depistat patru persoane, inclusiv un copil, cu documente de identitate false

Poliţia belgiană a interceptat patru persoane - trei adulţi şi o fetiţă în vârstă de 7 ani - care încercau să se îmbarce sâmbătă spre Marea Britanie cu documente de identitate româneşti false, a anunţat marţi parchetul, citat de agenţia Belga.
Iulian Tudor
02 ian. 2019, 13:29
Poliţia belgiană a depistat patru persoane, inclusiv un copil, cu documente de identitate false

Cei patru au încercat să se urce la bordul unui feribot la Zeebrugge, dându-se drept turişti români.

Supuşi controlului de poliţia de frontieră, unul din adulţi s-a dovedit a fi un albanez aflat în posesia unui paşaport fals.

În autovehiculul cu care călătoreau cei patru, înmatriculat în Republica Moldova, s-au mai găsit şi alte documente contrafăcute.

Ceilalţi doi adulţi – un cuplu de persoane în vârstă de circa 30 de ani, originare din Italia – au fost plasaţi sub mandat de arest pentru trafic de persoane.

Albanezul, a cărui trecere în Marea Britanie fusese planificată de cuplu, a fost şi el arestat.

Fetiţa a fost redată familiei sale din Italia, iar autovehiculul a fost confiscat, precizează Belga.
 

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Ce poreclă avea, de fapt, în copilărie Florin Prunea. A uimit pe toată lumea: „Ce rasim?”
Capital.ro
Viitorul „job” al lui Călin Georgescu. Propunere din Parlament: Farmecul și șarmul lui trebuie folosit în relația cu Occidentul
Playtech.ro
Cumpărăturile la care au început să renunțe românii din cauza scumpirilor. Schimbare majoră în obiceiurile de consum ale populației
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
Se taie din salariile românilor. Ministrul Muncii anunță ce sporuri dispar
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi