Poliţia de Frontieră Timişoara, reacţie după acuzaţiile de fraudă la un concurs: S-au respectat normele legale

Poliţia de Frontieră Timişoara spune că a respectat normele legale în timpul desfăşurării concursului de trecere în corpul ofiţeri, marţi, după ce Sindicatul Europol acuza că există suspiciuni de fraudă pentru că patru reprezentanţi nu au fost lăsaţi să asiste la elaborarea subiectelor.
Alina Costache
23 aug. 2017, 09:13
Poliţia de Frontieră Timişoara, reacţie după acuzaţiile de fraudă la un concurs: S-au respectat normele legale

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia de Frontieră Timişoara, nu există nicio prevedere legală care să prevadă obligativitatea prezenţei altor persoane, în afara comisiei de examen, în sala în care se elaborează subiectele pentru concurs.

„În conformitate cu prevederile articolului 36 din OMAI nr. 140/2016, privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale MAI, cu modificările şi completările ulterioare,. Precizăm că ITPF Timişoara şi comisia de concurs a respectat întocmai normele legale menţionate, permiţând accesul reprezentanţilor sindicali în sălile unde se susţine proba de concurs pentru ocuparea unor funcţii vacante de concurs. Totodată, menţionăm că nu există nicio prevedere legală care să reglementeze obligativitatea prezenţei altor persoane în afară de comisia stabilită în condiţiile legii, în sala unde se elaborează subiectele pentru concurs, legea fiind de strictă interpretare. Mai mult decât atât, prezenţa oricărei alte persoane în afară de membrii comisiei, ar constitui vulnerabilităţi privind caracterul nepublic al activităţii de elaborare a subiectelor”, comunică Poliţia de Frontieră Timişoara.

De asemenea, reprezentanţii instituţiei transmit că preşedintele comisiei de examen şi cei 14 membri au procedat „corect şi legal” în momentul în care au refuzat accesul celor patru sindicalişi în sala unde au fost elaborate subiectele pentru examen.

„Prin urmare, în lipsa vreunei reglementări care să permită accesul reprezentanţilor sindicali în sala şi în perioada în care se elaborează subiectele, considerăm că preşedintele comisiei împreună cu cei 14 membri, a procedat în mod corect şi legal. ITPF Timişoara este o instituţie care îşi desfăşoară activitatea doar în spiritul respectării legii. Invităm toţi partenerii de dialog la o mai amănunţită documentare privind cadrul legal care ne reglementează activitatea, inclusiv prin punerea la dispoziţia acestora a actelor normative incidente”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Mai mulţi poliţişti de frontieră, membri ai Sindicatului Europol, spuneau, marţi, că există suspiciuni de fraudă la concursul de trecere a agenţilor în corpul ofiţerilor, care a avut loc la Poliţia de Frontieră Timişoara, după ce nu au fost lăsaţi să asiste la elaborarea subiectelor, deşi aveau aprobare de la Ioan Buda, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române.

„Vrem să sesizăm un singur aspect: nu s-a asigurat transparenţa prin neprimirea membrilor comisiei de supraveghere, care în principiu au fost acceptaţi prin dispoziţia inspectorului general, la elaborare, multiplicare şi supraveghere. În speţă, ni s-a spus să venim la ora 11.00, când se face instructajul cu participanţii la concurs. Dar pe noi ne-a interesat transparenţa elaborării subiectelor. Nu deranjam cu nimic, doar supravegheam elaborarea subiectelor, dar nu am fost lăsaţi. Preşedintele comisiei ne-a întors spatele”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Filialei Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin a Sindicatului Europol, Rodica Tîrnovan.

În total, au fost scoase la concursul de trecerea în corpul ofiţerilor, organizat de Poliţia de Frontieră Timişoara, 20 de posturi vacante de ofiţeri, fiind înscrişi aproximativ 200 de candidaţi.

Citeşte şi Sindicat Europol: Suspiciuni de fraudă la un concurs al Poliţiei de Frontieră Timişoara

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT