Poliţia Română caută soluţii mai bune pentru asigurarea continuităţii serviciului poliţienesc

Conducerea Poliţiei Române se află în proces de consultare cu unităţile centrale şi teritoriale, precum şi cu organizaţiile sindicale şi profesionale, în vederea adoptării celor mai bune soluţii care vor asigura un serviciu poliţienesc permanent, dar şi respectarea drepturilor personalului privind odihna. Decizia vine după ce s-au semnalat probleme la unele posturi comunale care, din lipsă de personal, nu au asigurată permanenţa în condiţii eficiente.
Filip Stan
18 feb. 2018, 10:46
Poliţia Română caută soluţii mai bune pentru asigurarea continuităţii serviciului poliţienesc

„Pentru că zilele trecute, în spaţiul public au fost făcute referiri la situaţia de la unele posturi de poliţie comunale, precizăm că pentru structurile de poliţie din mediul rural, au fost propuse, în general, formule de asigurare a permanenţei serviciului poliţienesc şi prin constituirea de patrule cu poliţişti din cadrul mai multor posturi şi secţii de poliţie. În ceea ce priveşte intervenţia poliţiştilor la evenimentele semnalate, aceasta se realizează după regula «cel mai aproape de locul producerii evenimentului sesizat intervine»” anunţă, duminică, POliţia Română, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, modul de organizare a programului de lucru la nivelul unităţilor de poliţie se va baza pe principiul flexibilităţii, ţinând cont de specificiul activităţii derulate, situaţia operativă, deficitul de personal, „astfel încât activităţile de menţiere a ordinii publice şi de cercetare a infracţiunilor să îşi păstreze caracterul conferit în reglementările legislative şi anume, acela al continuităţii”.

„La momentul finalizării procesului de consultare, informaţiile rezultate vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice”, anunţă Poliţia Română.

Oficialii Poliţiei precizează că, potrivit legii, „Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii”.

„Caracterul permanent al serviciului poliţienesc este fundamentat pe necesitatea menţinerii ordinii şi siguranţei publice, prin serviciul de patrulare şi intervenţia la evenimentele semnalate, respectiv prevenirea şi combaterea faptelor antisociale”, se mai arată în document.

Programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal sunt reglementate prin O.M.A.I. nr. 577, din 8 august 2008. În acest sens, prin program de lucru se înţelege perioada în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile de serviciu potrivit prevederilor fişei postului.

„În prezent, modul de organizare a programului de lucru este variat, fundamentându-se pe elementele situaţiei operative, structura organizatorică şi nivelul de încadrare a posturilor”. mai anunţă oficialii Poliţiei Române.

Durata programului de lucru al poliţistului este, de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta şi duminica. Acesta poate fi organizat în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08,00-16,00, în schimburi de 8/12 ore sau ture de 24 de ore, chiar şi prin intercalarea acestora, în funcţie de dinamica misiunilor.

„Întrucât situaţia operativă şi numărul poliţiştilor încadraţi diferă de la o unitate de poliţie teritorială la alta, este imposibilă adoptarea unui mod unitar de organizare a programului de lucru, la nivel naţional”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Ce sacrificii uriașe face Andrei Șucu pentru a merge la școală și a juca fotbal la Rapid: “Merge la meditații de la 07:00 dimineața! După amiază e la antrenamente”
Capital.ro
Va trece sau nu România la ora de vară în 2026? Când trebuie să se schimbe ora. Zeci de țări au abandonat sistemul
Playtech.ro
Nulitatea absolută a actelor. Ce înseamnă și când poate fi invocată
Adevarul
Expresia pe care Trump o folosește des în ultima perioadă. Explicațiile experților despre mesajul ascuns
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul conducător al lui Dinamo l-a distrus pe Mircea Rednic: ”Știam că e zero! L-am adus să se certe cu el”
MediaFlux
Un bărbat a dezvăluit ce este viața de apoi. Ce a văzut după ce inima i s-a oprit
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj