„POLIŢIA ROMÂNĂ”, maşinărie de făcut bani pentru hackeri

Unul dintre serverele folosite pentru a infecta utilizatorii cu virusul "Poliţia Română" a fost identificat în România, o sursă de venit care a adus hackerilor aproximativ 160.000 de dolari.
Iulian Tudor
28 ian. 2014, 13:31

Serverul localizat în Bucureşti a fost identificat şi dezafectat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar informaţiile extrase au fost incluse într-un program de colaborare tehnică la care au participat echipe din Poliţie şi Bitdefender, scrie jurnalul.ro.

Rezultatele investigaţiei, care a luat în calcul activitatea înregistrată pe server în perioada 1 mai–26 septembrie 2013, arată că virusul ICEPOL (cunoscut sub denumirea de „Poliţia Română„), distribuit de centrul de control din România, a fost instalat cu succes pe 267.786 de calculatoare, dintre care 8.881 erau localizate în România.

Suma totală obţinută de escroci în perioada studiată se ridică la 158.376 de dolari, cei mai mulţi bani au provenit din SUA (32.176 de dolari), iar din România câştigurile s-au ridicat la aproximativ 2.500 de dolari.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte