Poliţist atacat şi zgâriat de un bărbat infectat cu HIV în Bucureşti: Mă uitam la zgârieturi şi simţeam cum mă lasă picioarele

Nu aveam de gând să dau amenzi, oricum se pare că sunt inutile, voiam doar să-i legitimăm și să-i îndepărtăm din zonă.

Colegul meu de la volan a oprit echipajul și a coborât primul, eu am mai stat câteva secunde până să-mi pregătesc agenda și pixul.

În acel moment de undeva de peste strada, se îndrepta către colegul meu un „#ceafălată” încordat, plin de tatuaje și pus pe făcut scandal.

Ne-a întâmpinat cu clasicul „Ce p*a mea faceți mă, ați venit să dați amenzi?” (că așa îi vorbești unui om al legii într-o țară cu apa caldă) și a continuat cu „să vă iau familiile în p*a, vă omor, vă dezbrac și vă violez aici de față cu toată lumea pe capota mașinii” și altele greu de reprodus.

A încercat să ne lovească cu pumnul, pe colegul meu chiar l-a #îmbrâncit, moment în care i-am pulverizat în fața stâlcita de bombardier, jumătate de tub de „Armani” din dotare, care a avut efect mai mult la noi, decât la el (probabil el servea la micul dejun așa ceva).

Se adunase lumea ca la bâlci și toți strigau să-l lăsăm în pace și să avem grijă că are HIV, hepatita și alte chestii care îți provoacă fiori (om bolnav „cu toate boalele, cu toate capu’).

Între timp ne-au venit alți #colegi în ajutor și am pus la pământ bombardierul care se zbătea din toate puterile sa scape, iar în timpul incatușării forțate, eu m-am ales cu 2 zgârieturi la nivelul mâinilor. Împachetat în „cușcă” și livrat la secție.

A venit momentul în care mi s-a confirmat de către vecini și familie faptul ca bombardierul chiar avea #HIV.

Panică! Mă uitam la zgârieturi și simțeam cum mă lasă picioarele.

De urgență la Institutul Matei Balș pentru investigații, luat sânge, consultat și introdus în fund un morcov cu tot cu iepure pentru următoarele 6 luni, alături tratament consistent.

Eram pierdut, mă durea sufletul și mă gândeam la riscul care și în procent de 0,1 înseamnă enorm, îmi venea să plâng de nervi și neputință și speram din tot sufletul că individul care m-a expus acestui risc să-și petreacă noaptea în arest.

Dar cum ultrajul nu este o faptă gravă și polițiștii reprezintă doar un indicator, doamna procuror nici măcar nu s-a obosit să se deplaseze la secție pentru atâta lucru, nu mai vorbim de reținere care era obligatorie (într-o țară cu apa caldă), bombardierul plecând liber acasă fără măcar sa fie audiat.

Și acum îi văd rânjetul satisfăcut în timp ce ieșea din secție și spunând „Acum vă cunosc, data viitoare vă trag în curte”.

A fost umilită o întreagă instituție, o întreaga breaslă neputincioasă.

Eu stau și ma gândesc ce se va întâmpla cu viata mea dacă eu voi dezvolta virusul HIV sau hepatita B și mai stau și ma gândesc unde voi mai găsi motivația să-mi fac meseria cu determinare și curaj. Mie cine-mi plătește suferința?

Cine le alină suferința părinților mei?

Eu trag greu ca și mulți alți colegi iar bombardierul se plimba liber pe stradă, demonstrând încă odată ca oricine poate sa agreseze un organ al legii ca oricum nu pățește nimic.

Vreți siguranță și încredere?
Și noi vrem, dar suntem singuri! „

Sursa text: Un agent posibil infectat”