Poliţiştii au confiscat anul acesta 33 de arme deţinute ilegal

Poliţia Română a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, 151 de nereguli la regimul armelor și munițiilor, multe dintre ele fiind remediate în timpul controalelor. Au fost descoperite însă și infracțiuni: s-au confiscat 33 de arme deţinute ilegal şi s-au constatat 19 infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor.
Filip Stan
21 iul. 2019, 09:08
Poliţiştii au confiscat anul acesta 33 de arme deţinute ilegal

”În prima jumătate a anului, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la ordine publică au desfăşurat controale la persoanele juridice care desfăşoară activităţi privind regimul armelor şi muniţiilor. În urma verificărilor, au fost constatate 151 de nereguli (9  privind legalitatea deţinerii de arme şi muniţii, 47 privind modul de ţinere a evidenţei, 58 privind starea tehnică a armelor, 6 privind modul de asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor, 31 cu privire la personalul dotat cu arme şi muniţii). În 136 de cazuri, au fost remediate neregulile”, a transmis, duminică, Poliţia Română într-un comunicat.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au constatat 19 infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 342 din Codul Penal) şi uz de armă fără drept (art. 343 din Codul Penal), de comiterea cărora sunt bănuite 21 de persoane, fiind ridicate 33 de arme în vederea confiscării.

De asemenea, pe parcursul activităţilor, au fost ridicate 369 de arme, în vederea casării şi au fost retrase 101 autorizaţii de folosire a armelor şi muniţiilor şi 79 de certificate de deţinător arme neletale, pentru încălcarea legislaţiei în domeniu.

Totodată, poliţiştii au aplicat 76 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 amenzi şi 60 de avertismente.
La finalul verificărilor, a reieşit faptul că, la nivel naţional, sunt înregistrate 1.862 de persoane juridice care desfăşoară activităţi privind regimul armelor şi muniţiilor.

Astfel, există 5 unităţi producătoare, 1.493 de unităţi care deţin şi folosesc pentru pază, arme şi muniţii, 30 de ateliere de reparat arme, 51 de poligoane, 57 de cluburi sportive, 94 de unităţi culturale, 7 societăţi care organizează cursuri pe linie de arme şi muniţii şi 125 alte entităţi.

Persoanele juridice autorizate să deţină şi să folosească arme de foc şi muniţii deţin în total 30.142 de arme.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT