Polițiștii locali din Buzău trebuie să primească peste 800.000 de lei de la Primărie ca despăgubiri pentru că au fost concediați, deși și-au păstrat funcțiile. Decizia nu este definitivă

După aproape zece ani de proces, polițiștii locali din Buzău au câștigat în prima instanță anularea concedierii lor din 2016, când 323 de angajați au primit preavize, iar primăria a fost obligată să plătească despăgubiri de câte 2.500 lei fiecăruia. Decizia poate fi atacată cu recurs.
Andrei Ene
28 ian. 2026, 09:14
Polițiștii locali din Buzău trebuie să primească peste 800.000 de lei de la Primărie ca despăgubiri pentru că au fost concediați, deși și-au păstrat funcțiile. Decizia nu este definitivă

Polițiștii locali din Buzău primesc o decizie favorabilă după aproape zece ani de proces, după ce un judecător de la Tribunalul Buzău a emis o primă sentință în procesul civil în care aceștia au contestat hotărârea de Consiliu Local Municipal din 2016 prin care au fost concediați.

Polițiștii locali din Buzău trebuie să primească 2.500 de lei de persoană despăgubiri pentru că au fost concediați

În 2016, 323 de polițiști locali din oraș au primit preavize, însă concedierea a fost blocată până în ziua de astăzi, pe motiv că angajații nu ar fi polițiști locali, ci personal contractual. Astfel, este anulată hotărârea de consiliu local municipal din octombrie 2016 prin care consilierii au votat o organigramă mai suplă a primăriei.

Citește și : Cresc pensiile pentru unii pensionari. Cine sunt românii cărora li se face dreptate

„Anulează Hotărârea nr.193/18.10.2016 a Consiliului Local al Municipiului Buzău, privind aprobarea organigramei, numărului de personal și statului de funcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru anul 2016, precum și anexele la aceasta.

Obligă pe pârâții MUNICIPIUL BUZĂU, prin PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU, TOMA CONSTANTIN şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU, în solidar, la plata a câte 2.500 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, reclamanților”, arată sentința de luni, 26 ianuarie.

Decizia poate fi contestată cu recurs de Primărie.

Guvernul Ilie Bolojan urmează ca, în zilele următoare, să își asume răspunderea pe o nouă lege prin care numărul polițiștilor locali ar urma să fie unul mult mai mic, potrivit principiului un angajat la 1.200 de locuitori.

Citește și : Răsturnare de situație în cazul crimei din Timiș! Unde ar putea ajunge suspectul în vârstă de 13 ani

În cazul foarte probabil în care noua lege va trece, Primăria Buzău va declanșa imediat o nouă operațiune de concediere, fiind vizați 186 de polițiști locali. Poliția Locală din oraș ar urma să funcționeze cu numai 86 de angajați.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România