Poliţiştii se revoltă, după ce le-au intrat salariile mărite pe ianuarie: „Domnilor politicieni, dacă nu vă treziţi, în curând veţi angaja poliţişti extracomunitari din lumea a III-a”

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI lansează acuzații grave la adresa politicienilor, după ce le-au intrat pe card salariile majorate de la 1 ianuarie 2023. Polițiștii afirmă că sunt plătiți mai prost decât lucrătorii în construcții.
Filip Stan
16 feb. 2023, 15:01
Poliţiştii se revoltă, după ce le-au intrat salariile mărite pe ianuarie:

SNPPC a făcut publice mai multe conversații de pe grupurile polițiștilor, unii dintre aceștia spunând că se pregătesc să părăsească sistemul și să-și depună CV-urile la lanţuri de hypermarketuri, şi au publicat şi un fluturaş de salariu care arată exact ce sume câştigă un poliţist nou încadrat.

„Să primești, ca tânăr polițist, un salariu de funcție, de 3.491 lei brut (a se vedea atașamentul), în condițiile în care salariul minim brut pe economie  este 3.000 lei, iar în construcții – 4.000, este un adevărat șoc! Dacă adăugăm și faptul că sistemul defectuos i-a trimis pe majoritatea să lucreze în alte județe decât cele de domiciliu, aceștia fiind nevoiți să suporte din propriul buzunar diferența dintre prețul chiriei plătite real – între 1.000-2.000 lei, în functie de piața locală – și decontul primit  de la stat, de numai 389 lei, coliva Ordinii Publice din România este aproape gata!”, acuză SNPPC.

„Guvernul ne sfidează, în continuare, drepturile economico-financiare prevăzute de lege! În aceste condiții, să nu ne mire faptul că, în anul 2023, la admiterea în scolile de agenti de poliție, vom avea un nou record negativ: vor fi mai multe locuri decât candidați (la ultimul concurs de admitere, SNPPC a tras deja un semnal de alarmă)!

Haideți să detaliem: ieri a intrat pe card salariul aferent lunii ianuarie 2023,  „majorat” de la 01.01.2023, prin OUG 168/2022.

BĂTAIE GENERALĂ DE JOC la adresa unuia dintre cei mai importanți piloni ai bunei funcționări a unui stat democratic, pilon care asigură apărarea, ordinea publica și siguranța națională!

BATAIE DE JOC la adresa polițiștilor și a personalului contractual din MAI, oameni  care pun umărul la siguranța publică a fiecărei zile din viața noastră, a tuturor!

Citeşte şi: Amenzi uriașe pentru persoanele care își plimbă câinii fără botniță și lesă. Sunt sancționați și cei care nu-și sterilizează și microcipează animalele de companie

CREȘTERI MIZERE, care nu acoperă nici măcar rata inflației din 2022 (13,8%), nu acoperă majorările prețurilor produselor principale de consum și ale facturilor lunare la utilități, facturi care s-au dublat, dacă ne referim doar la energie/gaze!

Dragi guvernanți și politicieni, care vremelnic conduceți destinul țării: în atașamentul pdf aveți capturi din conversațiile care au avut loc, ieri, pe grupuri de socializare, între polițiștii tineri, intrați în sistem în ultimele luni. Majoritatea acestora au venit cu speranțe și așteptări, dar iată că se gândesc să plece, prin demisie, dezamăgiți de raportul inegal și nedrept dintre salariul primit și riscurile/interdicțiile/îngrădirile pe care legea îi obligă să le respecte.

Să primești, ca tânăr polițist, un salariu de funcție, de 3.491 lei brut (a se vedea atașamentul), în condițiile în care salariul minim brut pe economie  este 3.000 lei, iar în construcții – 4.000, este un adevărat șoc! Dacă adăugăm și faptul că sistemul defectuos i-a trimis pe majoritatea să lucreze în alte județe decât cele de domiciliu, aceștia fiind nevoiți să suporte din propriul buzunar diferența dintre prețul chiriei plătite real – între 1.000-2.000 lei, în functie de piața locală – și decontul primit  de la stat, de numai 389 lei, coliva Ordinii Publice din România este aproape gata!

Fluturas de salariu

Suntem țară membră UE și NATO de atâția ani; în ultimii 13 ani am tot cerut aplicarea integrală a legilor salarizării votate și promulgate de Parlament ( lg. 330/2009, lg. 284/2010, lg. 153/2017), ca să nu mai aducem aminte de nivelul salariilor în familiile ocupaționale similare din UE/ NATO.

SUNTEM ÎN AL 13-lea CEAS!

DOMNILOR POLITICIENI, DACĂ NU VĂ TREZIȚI ȘI CONTINUAȚI CU SALARIILE MEDIOCRE ȘI CU DEGRINGOLADA LEGATĂ DE LEGEA PENSIILOR MILITARE, VĂ ASIGURĂM CĂ, ÎN VIITORUL APROPIAT, VEȚI ANGAJA CA POLIȚIȘTI  CETĂȚENI  EXTRACOMUNITARI DIN LUMEA a III-a!

Ceea ce semănați dumneavoastră de ani buni de zile, va culege poporul, în viitorul apropiat! Trist este faptul că, aceste roade nefericite, generate de ,,munca” dumneavoastră, vor atârna, ca o piatră de moară, de gâtul întregii societăți românești, nu peste mult timp!”, se arată în comunicatul SNPPC.

Citeşte şi: Un cutremur de magnitudine 8,1 poate lovi România! Director INFP: „Ar fi peste ce s-a întâmplat în Turcia!”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT