Polonia, singura ţară europeană care nu a colaborat nici cu regimul nazist, nici cu URSS

Ministrul polonez al Apărării, Antoni Macierewicz, a amintit luni, în timpul ceremoniei care marchează împlinirea a 72 de ani de la victoria aliaților asupra Germaniei naziste, că Polonia a fost 'singura țară europeană' care în Al Doilea Război Mondial nu a colaborat 'nici cu Uniunea Sovietică și nici cu invadatorii germani',
Iulian Tudor
08 mai 2017, 15:55
Polonia, singura ţară europeană care nu a colaborat nici cu regimul nazist, nici cu URSS

La ceremonia desfășurată la Varșovia în fața Monumentului Soldatului Necunoscut, responsabilul polonez a deplâns faptul că după victoria aliaților ‘realitatea poloneză a fost diferită’ de cea a altor state europene, întrucât țara sa a ajuns în sfera de influență sovietică.

Polonia a suferit atunci ‘asasinate ale opozanților, deportări în tabere de muncă în Siberia, încarcerări masive, violuri și procese politice’ orchestrate de Moscova, a menționat oficialul de la Varșovia, evidențiind și eroismul polonezilor în fața ‘celor două puteri’, respectiv Germania nazistă și URSS, potrivit Agerpres.

Pe data de 1 septembrie 1939, cuirasatul german Schleswig-Holstein a deschis focul asupra bazei militare poloneze de la Westterplace, în apropiere de Gdansk, declanșând astfel Al Doilea Război Mondial. Apoi trupele sovietice au invadat estul Poloniei, iar Germania și URSS și-au împărțit teritoriul acestei țări așa cum au stabilit prin pactul Ribbentrop-Molotov.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România