Ponta: Am o mică invidie pe Voiculescu. Lui Băsescu îi spune MOTANUL Felix, iar eu sunt doar PISIC VIDEO

Premierul Victor Ponta a afirmat sâmbătă, la Congresul extraordinar în care conservatorii îşi aleg noua conducere, că are "o mică invidie" faţă de preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, şi anume aceea că preşedintele Traian Băsescu îl urăşte mai mult pe liderul conservator decât pe el.
Filip Stan
26 apr. 2014, 09:23
Ponta: Am o mică invidie pe Voiculescu. Lui Băsescu îi spune MOTANUL Felix, iar eu sunt doar PISIC VIDEO

„Am o mică invidie pe domnul Voiculescu. Cred totuşi că Băsescu îl urăşte mai tare pe el decât mă urăşte pe mine. Domnului Voiculescu îi spune totdeauna ‘motanul Felix’, mie îmi spune doar ‘pisic’. Nu m-am ridicat încă la nivelul cel mai înalt, dar, din fericire, o să îşi aducă aminte de ceea ce i-am spus: pisicul blând zgârie rău şi o să-l doară din ce în ce mai tare, o să o doară şi pe doamna… (Elena Udrea – n.r.), doamna cu blugi şi cu pantofii de 1.000 de euro, cu care bagă pâinea (în cuptor – n.r.)”, a declarat Victor Ponta, la congresul extraordinar al PC, de la Romexpo.

Acesta a subliniat faptul că PC are atât un preşedinte în funcţie, cât şi un preşedinte de onoare mai tineri decât cei care ocupă funcţii similare în PSD.

„Aveţi un preşedinte de partid şi un preşedinte de onoare mai tineri decât PSD. Înseamnă că viitorul vă aparţine şi aveţi un avantaj faţă de noi”, a mai spus preşedintele PSD, premierul Victor Ponta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Care este mica plăcere zilnică a lui Mitică Dragomir? „Ospătarii îmi pun șpriț de apă”
Capital.ro
Pensionarii pot pierde bani la calculul pensiei. Perioadele pentru care nu se acordă puncte de stabilitate
Playtech.ro
Ce poți construi fără autorizație de la 25 august. Noile reguli pentru case, garaje, terase și bucătării de vară
Adevarul
Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
Tragedie imensă! A murit la doar 36 de ani. Are o fată de 11 ani cu legendarul campion din boxul profesionist
MediaFlux
Horoscop 17 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Banii și veștile bune apar când se așteaptă mai puțin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat