Ponta: Coabitarea e ca la TANGO. Fiecare face câte un pas, îl urmează şi celălalt VIDEO

Victor Ponta compară coabitarea dintre premier şi preşedinte cu un tango, în care fiecare face un pas şi îl obligă pe partener să facă la rându-i un pas. Ajuns, vineri, la Congresul avocaţilor, după discursul susţinut de către Traian Băsescu, Ponta a precizat amuzat că şi-a propus să meargă la întâlnirea comandanţilor de navă.
Iulian Tudor
29 mart. 2013, 10:30
Ponta: Coabitarea e ca la TANGO. Fiecare face câte un pas, îl urmează şi celălalt VIDEO

„În general, politicienii vorbesc foarte mult despre justiţie, şi cei care sunt de profesie, şi cei care nu sunt de profesie. Astăzi, de dimineaţa, am fost un pic invidios şi mi-am propus să particip şi eu la următoarea reuniune a Uniunii comandanţilor de navă. E concurenţa asta, chiar şi când e coabitare, şi întotodeauna e ca la tango, fiecare face un pas, îl urmează şi celălalt”, a spus Ponta.

El a adăugat însă, imediat după această remarcă, faptul că este important ca la Congresul Avocaţilor să fie invitaţi atât şeful statului, cât şi primul-ministru, deoarece când se vorbeşte de justiţie sunt întrebaţi „oameni de la Bruxelles”, chiar dacă justiţia de la Bruxelles „nu prea seamănă” cu cea de la Bucureşti, Iaşi sau Cluj, şi reprezentanţi ai CSM, „unde lucrurile nu sunt din interior la fel de clare ca din exterior”, dar nu sunt întrebaţi şi avocaţii, singura categorie implicată în absolut toate fazele judiciare.

După ce a preluat şi mandatul de ministru interimar al Justiţiei, Ponta s-a autodefinit drept „oferta doi în unu”.

Unerori suportaţi reproşurile, aroganţa şi această mentalitate trebuie schimbată. O să fie o perioadă scurtă nu apuc să schimb chiar toate lucrurile„, le-a spus Ponta avocaţilor.

Premierul a mai afirmat că Uniunea Naţională a Barourilor trebuie să fie o parte integrantă a tuturor dezbaterilor şi deciziilor privind reforma justiţiei şi a propus un parteneriat în acest sens.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul Congresului Avocaţilor, desfăşurat la Bucureşti, că numirea şefilor de Parchete nu este o chestiune care să se negocieze, ea fiind una prin care decidenţii politici să îşi asume numirile făcute.

Băsescu a răspuns astfel afirmaţiei de joi a premierului Victor Ponta care a spus că propunerile pe care le va face pentru şefia Parchetului General şi a DNA le va discuta şi cu şeful statului, asfel încât acesta să nu le respingă.

Pe de altă parte, şeful statului a afirmat că încă mai sunt politicieni care încearcă să negocieze cu el rezolvarea într-un sens sau altul a unor dosare în justiţie.

„Dacă avem o restanţă în evoluţia mentalităţilor cuiva, este la politicieni. Ei încă mai cred că justiţia se face cu influenţă, că se rezolvă dosare cu influenţă , că aranjează decizii ale judecătorilor cu influenţă. V-o spune un om ce trăieşte pe pielea această intenţie de trafic de influenţă chiar în discuţiile cu preşedintele ale unor politicieni: ‘Aş vrea să aranjăm dosarul cutare’. Mă uit cu jenă şi cu un sentiment pe care n-aş vrea să-l exprim în cuvinte pentru că sunt politicieni care n-au înţeles nimic din ultimii 10-15 ani de când încercăm reforma justiţiei în România”, a apreciat Traian Băsescu.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Otniela, experiența pe care puține femei ar face-o! A ieșit complet din zona de confort
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul în direct când a auzit primul 11 al FCSB cu Farul: „Un tâmpit!” Exclusiv
Capital.ro
Seceta severă afectează alimentarea cu apă din Bihor. 15 localități au restricții la consumul de apă după ce debitele râurilor au scăzut puternic
Playtech.ro
Zile libere legale în 2027. Vești proaste pentru cei care așteaptă minivacanțe. Cum pică sărbătorile
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Avertisment privind tusea care se prelungește. Simptomele care nu trebuie ignorate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România