Ponta, despre legea insolvenţei: PSD e în favoarea unei legislaţii care să protejeze debitorii

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că social-democrații susțin un proiect de lege privind insolvența persoanelor fizice care să "protejeze debitorii", transmite Agerpres.
Filip Stan
26 ian. 2015, 19:40
Ponta, despre legea insolvenţei: PSD e în favoarea unei legislaţii care să protejeze debitorii

Ponta a ținut să precizeze că, pe marginea proiectului de lege privind insolvența persoanelor fizice, pozițiile partidelor din coaliția de guvernare diferă, întrucât reprezentanții PLR și PC susțin, mai de grabă, mediul de afaceri.

„Au fost transmise către Comisia juridică din Camera Deputaților (propunerile FMI cu privire la legea insolvenței persoanelor fizice — n.r.) și la coaliție. Aici nu avem păreri la fel. PSD este în favoarea unei legislații care să protejeze persoanele fizice, noi fiind de stânga. PLR-ul și PC-ul fiind serios de dreapta, nu prea sunt de acord cu așa ceva și trebuie, în Parlament, să se voteze. (…) E și o chestiune de ideologie. Noi, ca partid de stânga, este normal să ținem mai mult cu debitorii. Partidele de dreapta e normal să țină cu mediul de afaceri și cu băncile”, a precizat Ponta, luni seară, la finalul ședinței coaliției de guvernare, care a avut loc la Parlament.

Victor Ponta a criticat poziția PNL cu privire la acest act normativ, afirmând că liberalii au o atitudine „chiar de extremă stângă” în raport cu PSD.

„Aici, de departe, cea mai inexplicabilă poziție o are PNL-ul care este de dreapta și are o poziție așa, chiar de extremă stângă față de noi (PSD — n.r.). Dar parlamentarii noștri, am discutat și o să mai discutăm și la grupul parlamentar, sunt pentru o lege care să protejeze debitorii (…) și care să reglementeze protecția persoanelor fizice”, a adăugat Ponta.

Totodată, premierul a susținut că proiectul de lege ar putea fi supus votului Camerei Deputaților, Cameră decizională în acest caz, dacă deputații juriști vor reuși să întocmească raportul în cursul săptămânii.

„Cât mai rapid. Dacă fac raportul zilele astea, intră în plen săptămâna viitoare”, a spus Ponta.

Întrebat dacă în calitatea sa de deputat va vota proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice, Victor Ponta a precizat că, înainte de a se exprima, este nevoie să cunoască prevederile actului normativ.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Exclusiv. Greșelile care îi pot lăsa pe români cu datorii după cumpărăturile de sărbători. Raul Durma, General Manager PayPo România, explică ce trebuie evitat
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România