Ponta explică întârzierea salariilor din educaţie: Nu toţi au aplicat noile proceduri, deşi le ştiau

Problema întârzierii plăţii salariilor în educaţie a apărut deoarece procedurile europene de întocmire a documentelor pentru astfel de plăţi au fost schimbate, dar nu toată lumea care cunoştea această modificare a avut grijă să o şi aplice în termen util, potrivit premierului Victor Ponta.
Iulian Tudor
16 ian. 2014, 10:57
Ponta explică întârzierea salariilor din educaţie: Nu toţi au aplicat noile proceduri, deşi le ştiau

„Conform deciziei Comisiei Europene şi modului de lucru la nivel european, s-au schimbat procedurile de întocmire a documentelor pentru plăţi. Aproape toată lumea a ştiut şi s-a apucat de treabă, dar unii, cum e în România, şi nu doar în România, deşi ştiu reglementarea, au stat până în ultima secundă să aplice. Dar sunt, banii nu lipsesc, avem în buget„, a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Premierul a adăugat că la presiunile Ministerului Finanţelor şi ale media, procedurle au fost îndeplinite de toţi şi nu ar mai trebui să existe întârzieri.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunţat că angajaţii din educaţie vor primi salariile cu o întârziere de aproximativ o săptămână, din cauza unui ordin al Ministerului Finanţelor privind noile măsuri fiscal-bugetare, care a fost emis în decembrie şi pus în aplicare din ianuarie.

CITEŞTE ŞI: Pricopie: Promulgarea bugetului pentru 2014, un lucru extraordinar pentru educaţie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT