Ponta: Îmi reproşez că am ieşit cu acea declaraţie după înlocuirea lui Papici

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, răspunzând unei întrebări, că îşi reproşează faptul că a ieşit, vineri, cu o declaraţie, după înlocuirea lui Papici, el arătând că nu trebuia să vorbească despre persoane.
Iulian Tudor
07 oct. 2013, 12:01
Ponta: Îmi reproşez că am ieşit cu acea declaraţie după înlocuirea lui Papici

Întrebat dacă îşi reproşează în acest moment faptul că a ieşit după înlocuirea lui Papici cu acea declaraţie, Ponta a răspuns: „Da. Nu trebuia să vorbesc despre persoane”.

„Trebuia să spun însă un lucru, pentru că ţine de ministrul Justiţiei şi ministrul Justiţiei e în Cabinetul meu, şi anume că s-a respectat legea, că susţinerile preşedintelui Băsescu sunt absurde şi împotriva legii, că este inacceptabil – asta mi se pare într-adevăr inacceptabil – ca preşedintele Băsescu să dea telefoane la procurorul general şi să-i spună să nu aplice legea. Foarte bine că a aplicat-o, conform legii”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a arătat că îi place această dezbatere „politică” cu preşedintele Traian Băsescu şi i-a transmis acestuia că atunci când şi se termină al doilea mandat „pleci acasă”.

„Mai spun un lucru, dar strict politic: îmi place această dezbatere politică cu domnul preşedinte Băsescu. Când ţi se termină al doilea mandat, pleci acasă. Şi sunt convins că înţelege şi el acest lucru. Ai două mandate, legea nu îţi dă voie, sau Constituţia în cazul domnul preşedinte Băsescu, să-l ai pe al treilea. La revedere!”, a spus Ponta.

Întrebat dacă îşi asumă criticile formulate vineri de Antonescu referitoare la poziţionarea sa deasupra legii, Ponta a răspuns: „Mi-asum toate criticile. V-am explicat ce spune legea. Nu poate sta nimeni mai mult de două mandate în funcţie. Ministrul Justiţiei, conform legii aprobate de faimoasa Macovei, face propuneri după ce expiră mandatele. Nu se poate face o propunere pentru un al treilea mandat, e împotriva legii”.

VEZI ŞI Ponta, despre înlocuirea procurorului Papici: De ce să ţinem toţi băsiştii care au făcut dosare politice

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
MM Stoica, mesaj pentru Prunea și alți contestatari: „Mi-e greu să dau replică unor oameni care scurmă. Ar fi ca un concediu la groapa de gunoi de la Glina”. Exclusiv
Capital.ro
Marile rețele comerciale din România reduc consumul de energie. AMRCR anunță măsuri voluntare aplicate în magazine și spațiile administrative
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România