Ponta: În această regiune complicată, România reprezintă un bastion de securitate şi stabilitate VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat luni, în deschiderea Summitului Regional de Securitate Cibernetică, că România reprezintă un bastion de securitate într-o regiune complicată, în care se duc războaie dificile, în special pe energie.
Iulian Tudor
11 mai 2015, 08:13
Ponta: În această regiune complicată, România reprezintă un bastion de securitate şi stabilitate VIDEO

„În această regiune complicată, în care România reprezintă un bastion de securitate, de stabilitate, de predictibilitate, avem câteva războaie pe care le ducem în același timp. Din fericire, nu războaie convenționale, așa cum din păcate se întâmplă în estul Ucrainei și în alte zone, dar războaie la fel de dificile. Avem, în primul rând, un război pe energie și spuneam de multe ori că principala armă a Federației Ruse în acest război nu o reprezintă avioanele sau tancurile sau rachetele, ci o reprezintă gazul și energia cu care pot șantaja regiunea și Europa”, a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.

În ceea ce privește securitatea cibernetică, prim-ministrul a precizat că atacuri cibernetice au loc în fiecare minut, dar că există specialiști care reușesc să le blocheze.

„În fiecare minut, în fiecare secundă există atacuri asupra sistemelor de date, asupra sistemelor tehnologice avansate, de comunicații pe care niște oameni, pe care nu îi vedeți niciodată la televizor, despre care nu se scrie în presă, dar care există (…) și reușesc să le blocheze, oferindu-ne nouă capacitatea de a folosi și internetul, și televiziunea, și sistemul de control al transporturilor aeriene și feroviare”, a susținut Ponta.

Premierul a subliniat importanța parteneriatului dintre România și SUA pentru asigurarea securității cibernetice.

„Șansa pe care o avem de a colabora și de a fi împreună cu liderul mondial, și anume guvernul SUA, companiile din SUA, este o șansă uriașă pe care vrem să o folosim la maximum. Îi asigur pe toți cei prezenți că împreună Statele Unite ale Americii — România (…) putem să construim o lume mai sigură și un cadru în care dezvoltarea noastră de securitate, dar și economică să nu trăiască în fiecare secundă sub amenințarea, sub pericolul unui atac cibernetic”, a adăugat Ponta.

Summitul Regional de Securitate Cibernetică este organizat de Ministerul pentru Societatea Informațională, Departamentul Comerțului al SUA și Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la București și are loc la Palatul Parlamentului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
„FCSB a jucat 4-2-3-ZERO! De ce nu joacă Stoian?” Garita, distrus de Pușcas, Vochin și Răchită!
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Proprietarii care au dărâmat un perete în apartament pot avea probleme la vânzare. Când trebuie actualizat cadastrul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
E amăgit de ce s-a ales de un promițător fotbalist român: ”Exemplul perfect de ratare fotbalistică! Nu mai știm nimic de el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte