Ponta: Justiţia nu s-a reformat şi nu e performantă

Victor Ponta a declarat, joi, că justiţia nu s-a reformat şi nu e performantă, o reformă reală în domeniu presupunând şi termene mai scurte la procese, premierul dând ca exemplu cei nouă ani care s-au scurs până la condamnarea definitivă a fostului preşedinte al CJ Gorj Nicolae Mischie.
Filip Stan
28 mart. 2013, 17:52
Ponta: Justiţia nu s-a reformat şi nu e performantă

Ponta a declarat, joi, la Târgu Jiu, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, că până şi el uitase faptele pentru care mai era judecat Mischie, menţionând că după atâta timp efectul unei condamnări asupra oamenilor este mult mai redus decât atunci când justiţia ar pronunţa o sentinţă mult mai apropiată de data la care se produc faptele în baza cărora este acuzată o persoană.

„De fapt, justiţia nu s-a reformat şi nu e performantă. Când a fost condamnat domnul Mischie până şi eu nu mai ţineam minte pentru ce a fost condamnat, dacă nu se judecă procesele mai repede. Cine e vinovat plăteşte, cine e nevinovat, scapă. Aşa ţinem un proces nouă ani, zece ani, 15 ani şi care mai e efectul pentru oameni după zece ani că cineva mai primeşte o pedeapsă?”, a întrebat, retoric, premierul Victor Ponta.

Acesta a menţionat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, îşi doreşte o reformă reală în sistem, reformă care să presupună cel puţin trei modificări de bază, care să fie în avantajul oamenilor de rând.

„Am de gând să mergem mai departe cu reforma adevărată a Justiţiei, care ar însemna procese mai scurte, accesibilitate pentru oameni, că dacă nu ai bani să mergi de 100 de ori la Bucureşti sau Craiova te laşi păgubaş şi oamenii nu au bani ca să plătească, iar judecătorii sau procurorii, când greşesc, să plătească, pentru că şi noi când greşim plătim”, a declarat Ponta.

Premierul a menţionat că de-abia după ce ar fi îndeplinite aceste trei condiţii pe care le consideră de bază justiţia din România ar putea fi una cu care „să se mândrească” şi preşedintele Traian Băsescu.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Femeia care a intrat în conflict cu Gigi Becali a atras toate privirile la FCSB – Petrolul. Foto
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte