A început săparea GALERIILOR la metroul Drumul Taberei. Tronsonul va fi gata în 2016

Filofteia şi Varvara, cele două freze uriaşe, botezate astfel de constructori, au început, miercuri, să sape galeriile pentru metroul din Drumul Taberei din Capitală. Premierul Victor Ponta şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, au participat la începerea săpăturilor şi au anunţat cu acest prilej că tronsonul va fi dat în folosinţă în 2016.
Iulian Tudor
25 sept. 2013, 07:52
A început săparea GALERIILOR la metroul Drumul Taberei. Tronsonul va fi gata în 2016

Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi pus în funcţiune în 2016, a anunţat premierul Ponta, adăugând că îi pare „groaznic de rău” pentru locuitorii din cartierul Drumul Taberei, dar spunând că probleme de trafic la construcţia metroului apar în toate ţările.

„Lucrarea ar trebui să fie gata în 2016. S-a întârziat proiectul cu un an, pentru că în bugetul 2011-2012 nu s-a pus niciun ban la buget pentru acest proiect. Am încredere că toţi cei care lucrează aici îşi fac treaba foarte bine. Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanţare şi ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a spus Ponta, aflat pe şantierul Magistralei 5 cu ocazia punerii în funcțiune a utilajelor de săpat pentru execuţia tunelelor de metrou Tunnel Boring Machine (TBM).

„Am vrut să fim la momentul în care acesată nouă tehnologie, care nu a mai fost folosită în România, a intrat în funcţiune. Mă asigur, împreună cu directorul general de la Metrorex şi cu constructorul, că există finanţare şi că se lucrează. Actuală maşină lucrează cu o viteză de 10 ori mai mare decât cea cu care s-a lucrat la celelalte magistrale. Lucrările merg fără întrerupere”, a declarat Victor Ponta.

„Mă bucur să fiu în postura celor care fac lucruri şi nu în postura celor care stau şi ne critică”, a completat acesta.

VEZI ŞI: Cum va arăta HARTA METROULUI peste 20 de ani

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit despre o eventuală retragere a lui Dan Șucu de la Rapid. „Îl cunosc”. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. Un cunoscut actor a murit. A dus o luptă aprigă cu cancerul: A căutat mereu să aducă lumină
Playtech.ro
Amenzi usturătoare pentru românii care nu curăță zăpada. Cât riști să plătești în 2026
Adevarul
Mai mulți fotbaliști de la Poli Timișoara, acuzați că au bătut cu bestialitate un adolescent de 19 ani. „Dacă avea cu câteva kilograme mai puţin, îi măturam creierii de pe asfalt”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Fostul internațional, atac direct la Radu Banciu: ”Nu salută! E un mitocan desăvârșit”
MediaFlux
Amenzi pentru cei care nu-și curăță trotuarele de zăpadă. Sute de controale făcute de poliţiştii locali
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil