Ponta: Ministrul Prună, cu mentalitatea de KGB, nu vrea să transpună directiva privind garanţiile procesuale

Deputatul Victor Ponta a anunțat că va depune împreună cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, proiectul de lege care transpune directiva europeană privind garanțiile procesuale. Acesta a mai precizat că ministrul Justiției, Raluca Prună, "cu mentalitate de KGB", nu vrea să transpună directiva în legislația românească.
Iulian Tudor
07 iun. 2016, 15:12
Ponta: Ministrul Prună, cu mentalitatea de KGB, nu vrea să transpună directiva privind garanţiile procesuale

„Tăriceanu mi-a zis că se uită încă o dată pe textul final și probabil dacă e gata mâine (miercuri – n.r.) îl depunem la Parlament, dacă nu, cel mai târziu luni. Îl depunem sub semnătura senatorului Tăriceanu și a deputatului Ponta. Vreau să fie foarte clar despre ce e vorba: este vorba despre textul, cuvânt cu cuvânt, al Directivei europene adoptate în 16 februarie anul acesta de către Comisia Europeană care privește garanții procesuale și pe care doamna Prună, cu mentalitatea domniei sale de KGB, de securitate, mă rog, anii ’50, ne-a anunțat foarte clar că nu vrea să o transpună în legislația românească, deși România e încă membră a UE și are această obligație. Tovarășa Prună, fiind cu Uniunea Sovietică, ne-a zis că ea nu aplică, că avem timp până în 2018 sau nu știu când. Pentru prima dată în istoria României, din 2007 încoace de când suntem membri ai UE, ne aflăm în fața refuzului unui ministru securist de a aplica directiva europeană, adică de a face proiectul de lege care vine după aceea în Parlament sau eventual de a da ordonanță de urgență, pentru că de multe ori când a fost vorba de directive europene am dat ordonanțe de urgență — și guvernul condus de domnul Tăriceanu și guvernul condus de mine”, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier a mai spus că este o situație fără precedent, aceea ca un ministru să refuze să transpună o directivă europeană în legislația românească, astfel că va depune directiva respectivă sub forma proiectului de lege direct în Parlament.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Cădere uluitoare a puștiului-minune de la FCSB. Cu cine a ajuns să semneze jucătorul despre care MM Stoica spunea „Dau în scris că va ajunge mare!”
Capital.ro
Premieră în România. Bucureștiul va avea un parc tematic dedicat prieteniei româno-americane. Unde va fi construit
Playtech.ro
Oraşul din România în care se mută din ce în ce mai mulţi oameni. Se transformă complet, va fi marele câștigător economic al următorului deceniu
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Susține că naționala eliminată de la CM 2026 și-ar fi trântit meciul pentru ca selecționerul să fie demis: ”Voiau să îl dea afară!”
MediaFlux
Postul Adormirii Maicii Domnului 2026. Când începe și ce reguli bisericești trebuie să respecte creștinii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?