Ponta: NU se recalculează pensii. Cine e vinovat va fi tras la răspundere. Nu miniştrii calculează

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că pensiile nu vor fi recalculate. Şeful Executivului a arătat că au existat probleme de recalculare la pensiile militare, iar Parchetul trebuie să spună dacă există o anchetă în acest sens. Potrivit lui Ponta, cine se va face vinovat va fi tras la răspundere, însă a atenţionat că "nu miniştrii calculează pensii, nici fostul, nici actualul ministru".
Iulian Tudor
19 feb. 2013, 11:05
Ponta: NU se recalculează pensii. Cine e vinovat va fi tras la răspundere. Nu miniştrii calculează

Calculul pensiilor speciale a inclus o serie de probleme, dar nu miniştrii sunt cei care calculează pensii, ci persoanele cu atribuţii legale, iar acestea vor răspunde dacă sunt vinovate, în funcţie de concluziile parchetului, Curţii de Conturi sau Avocatului Poporului, a spus premierul Victor Ponta în cadrul şedinţei de guvern.

El a asigurat că, în pofida problemelor de recalculare, pensiile speciale nu vor fi recalculate.

„Vreau să închidem situaţia asta cu pensiile şi vreau să audă toată lumea de la mine: nu se recalculează pensii. Există, la momentul la care s-a aplicat Legea privind pensiile în special în zona militară – dar nu doar la zona militară, ci şi la celelalte pensii speciale – au existat probleme în modul de calculare. Dacă există ceva la Parchet, trebuie să ştim, să vedem dacă este cineva vinovat şi va fi tras la răspundere – vorbesc de cei care au calculat, că nu miniştrii calculează, nici fostul, nici actualul ministru nu calculează pensii, ci cei care au în atribuţii legale. Dacă vine Curtea de Conturi şi spune că ceva s-a calculat greşit, sau Avocatul Poporului, trebuie să tratăm foarte serios problema. O să vedem care sunt constatările autorităţilor în drept şi, după aceea, vom lua decizii”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

Premierul a adăugat însă că, „totuşi, este vorba de 160.000 oameni care au muncit pentru ţara asta şi au în mod corect pensii pentru ţara asta” şi nu vrea să existe vreun motiv de panică sau de nelinişte în ceea ce-i priveşte.

„În cazuri punctuale, în care s-au făcut greşeli, pe acelea le îndreptăm, dar nu vreau să apară o nouă problemă uriaşă care să stârnească panică în rândul tuturor. Nu sunt de acord cu o asemenea abordare, în rest Parlamentul, Senatul, Avocatul Poporului, toată lumea are dreptul la opinii şi este bine să le ascultăm, dar vreau să transmit acest mesaj foarte, foarte, foarte clar. Nu ne apucăm să răsturnăm iarăşi tot sistemul; unde sunt cazuri punctuale cu greşeli, acolo sigur că vor fi constatări şi îndreptate„, a adăugat Ponta.

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a declarat, marţi, că un audit făcut în mandatul său a arătat că recalcularea pensiilor militare s-a făcut neprofesionist, cu mari greşeli, iar statul trebuie să plătească 200.000 de lei în plus. O anchetă DNA verifică mai mulţi angajaţi MApN în legătură cu neregulile apărute la recalcularea pensiilor.
 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT