Ponta: Preşedintele încearcă să pună beţe în roate la proiectul Roşia Montană

Victor Ponta a afirmat că preşedintele Traian Băsescu încearcă să pune piedici proiectul minier de la Roşia Montană, din simplul motiv că este promovat de către Guvern. Referitor la faptul observaţia preşedintelui că legea privind Roşia Montană este neconstituţională, premierul a răspuns că doar Curtea Constituţională se poate pronunţa asupra constituţionalităţii unui act normativ.
Filip Stan
16 sept. 2013, 09:17
Ponta: Preşedintele încearcă să pună beţe în roate la proiectul Roşia Montană

„Numai CCR poate decide ce este neconstituţională sau nu. Preşedintele încearcă să pună beţe în roate la un proiect pe care l-a susţinu. Ani de zile a fost pentru acest proiect; dacă vrea să-l facă Guvernul, s-a trezit contra. Este un mod de a face politică extrem de neserios”, a declarat Victor Ponta la Târgu-Jiu.

De asemenea, primul-ministru a respins şi aserţiunea preşeditnelui potrivit căreia nu poate fi dată o lege pentru o singură companie. „Domnia sa, cu propria sa mânuţă, a promulgat legi privind Petrom, Rompetrol şi, dacă nu mă înşel, Bechtel. Recent, Curtea Constituţională, în cazul Rompetrol, a spus că este constituţional”, a mai spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că ştie că finalul „jocului” privind Roşia Montană va consta într-o lege respinsă de Curtea Constituţională în principalele prevederi.

Şeful statului a făcut această afirmaţie în deschiderea Forumului European pentru Diplomaţie Publică, dând astfel un exemplu prin care România îşi autodistruge imaginea.

„Vorbesc de exemple la zi – Roşia Montană. Ştim că s-a împins în Parlament o lege neconstituţională, care nu va putea trece de Curtea Cosntituţională, în baza ei generăm o dezbatere care se va finaliza cu o lege necosntituţională. Cum să avem o imagine bună când şi străinii ne ştiu Constituţia? Ştiu că finalul acestui joc va fi o lege respinsă de Curtea Constituţională în principalele ei prevederi. Şi atunci cum să avem o imagine bună? Mă întreb”, a spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat şi duminică, răspunzând unei întrebări referitoare la Legea privind Roşia Montană trimisă de Guvern la Parlament, că aceasta va fi respinsă de Curtea Constituţională întrucât se va constata că este neconstituţională, neputând fi dată o lege care să vizeze o firmă

„Nu este legal să stabileşti o firmă care face o exploatare prin lege. Va fi respinsă cu siguranţă de Curtea Constituţională. Este doar un joc politic”, a declarat, duminică, la Ţebea, în judeţul Hunedoara, preşedintele Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări referitoare la Legea privind exploatarea de la Roşia Montană, trimisă Parlamentului.

Şeful statului a spus că marea problemă este că, după ce se va face o lungă dezbatere în Parlament, se va constata că legea este neconstituţională.

„Nu se poate să faci o lege care să vizeze o firmă. Va fi respinsă de Curtea Constituţională pentru că se va constata că este o lege neconstituţională”, a mai spus Băsescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Cum a fost surprins Mihai Rotaru după înfrângerea Craiovei cu FC Argeș. Imagini care nu s-au văzut la TV
Capital.ro
Guvernul pregătește noi reguli pentru trotinete și biciclete electrice. Utilizarea lor ar putea fi condiționată de absolvirea unui curs de legislație rutieră 
Playtech.ro
Formează un număr mai mare de 508 mutând un singur băț. Testul care pare banal a devenit viral
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscop 10 august 2026. Săptămâna începe cu noroc pentru aceste zodii. Vești bune, bani și oportunități neașteptate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat