Ponta: Preşedintele va semna scrisoarea cu FMI-ul. Numai să nu vadă acciza înaintea ochilor când semnează

Victor Ponta a afirmat că preşedintele Traian Băsescu va semna noua scrisoare a Guvernului cu Fondul Monetar Internaţional, cu condiţia ca aceasta să nu conţină nici o referire la introducerea accizei pe carburanţi. Primul ministru a afirmat că doleanţa preşedintelui poate fi îndeplinită fără a bloca introducerea accizei, deoarece aceasta a fost deja legiferată, urmând ca aplicarea ei, atât la benzină, cât şi la motorină, să se facă de la 1 aprilie.
Filip Stan
03 feb. 2014, 17:34
Ponta: Preşedintele va semna scrisoarea cu FMI-ul. Numai să nu vadă acciza înaintea ochilor când semnează

„Traian Băsescu a vorbit ieri cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi a spus că, dacă nu mai trecem acciza în scrisoare, semnează”, a afirmat Victor Ponta.

Întrebat dacă asta înseamnă că acciza va fi percepută de la 1 aprilie, dar fără a fi trecută în scrisoare cu FMI-ul pentru ca preşedintele să semneze, Ponta a răspuns: „Cam aşa ceva. Preşedintele ştie că-i acciză, dar nu vrea să o vadă înaintea ochilor când semnează (…) Este propunerea domniei sale”.

Pe de altă parte, Victor Ponta a spus că semnătura şefului statului este necesară pe documentul care îi va fi trimis săptămâna viitoare, atât datorită prevederilor Legii tratatelor, cât şi dorinţei partenerilor financiari internaţionali de a avea un acord al tuturor factorilor de decizie de la Bucureşti.

Totodată, Ponta a spus că acciza la carburant va fi percepută, atât la benzină, cât şi la motorină, de la 1 aprilie, excluzând posibilitatea unei noi amânări. Premierul a estimat la 670.000.000 lei suma neîncasată la buget în urma amânării precedente, de trei luni

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a anunțat în direct plecarea lui Florin Tănase de la FCSB! Fanatik a aflat echipa: „Se transferă acolo”. Update exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce înseamnă când aplicația meteo arată „calitatea aerului nesănătoasă”. Când ar trebui să eviți să stai afară
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Anunț major pentru România. Rusia atacă instalaţiile de energie electrică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat