Ponta: Tinerii ca Ioana Petrescu trebuie să se întoarcă în ţară, dar nu o vor face dacă văd că vor fi UMILIŢI

28 07. 2014, 20:34

„Doamna ministru Petrescu poate fi şi este un ministru bun, care învaţă. E extrem de liberă de vechile concepţii din Ministerul de Finanţe. E mai bine aşa, să înveţe, decât să avem un ministru de Finanţe care nu mai vrea să înveţe nimic”, a spus Victor Ponta, în emisiunea Ediţia de Seară.

Victor Ponta: Marele „TALENT” al lui Băsescu a fost să ŞANTAJEZE oameni. Pe mine nu mă poate şantaja

„Am vrut în Guvern oameni tineri cu o extraordinară pregătire şi din mediul privat. Am convins-o pe doamna Petrescu să vină din America. Mai sunt domnul Nicolescu, domnul Jianu… Ei nu sunt speriaţi, dar puneţi-vă în mintea unui student român de la Harvard care vede că o colegă de-a lui este în ţară ministru de finanţe şi e umilită de preşedintele Băsescu şi de oamenii lui. Păi mai convingem pe vreunul să vină în ţară? Ori eu cred că trebuie să-i convingem şi că trebuie să aducem înapoi oameni tineri, măcar pentru o perioadă”, a completat Victor Ponta.

Ponta îl vede pe Băsescu la închisoare: „Toate afacerile care au spoliat statul după 2005 au legătură cu el”

Premierul este convins că preşedintele Traian Băsescu s-a opus reducerii CAS, pe care în trecut o susţinea, doar pentru că a venit de la el şi de la Guvernul pe care îl conduce. „Traian Băsescu s-a opus reducerii CAS doar pentru că am propus-o eu. Cine are de pierdut? Cei care trebuie să dea salarii luna viitoare şic are ar fi plătit cu 5% mai puţin. Şi cei care poate şi-ar fi găsit un loc de muncă. Un preşedinte trebuie să înţeleagă că este un mediator, nu unul care se legitimează prin luptă şi războaie. Am avut tot războaie de 9 ani şi jumătate şi nu a avut nimeni nimic de câştigat”, a punctat Victor Ponta.

Victor Ponta: Rectificarea bugetară din această săptămână va fi una POZITIVĂ VIDEO