Ponta: Universităţile din România nu vor putea furniza numărul necesar de absolvenţi de IT

Principalele centre universitare nu vor putea furniza pe piaţă, în anii următori, numărul necesar de absolvenţi de studii în IT, deşi România are potenţialul de a deveni un lider regional în domeniu, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
Iulian Tudor
04 iun. 2015, 09:19
Ponta: Universităţile din România nu vor putea furniza numărul necesar de absolvenţi de IT

„Eu la educaţie nu vreau să umblu decât la două chestiuni: la învăţământul profesional, pentru că foarte multe companii din zona de producţie acum încep să nu mai găsească angajaţi, şi la numărul de locuri în universităţi pentru IT, să avem Masterplanul adoptat oficial acum, în iunie, şi legile pentru achiziţiile publice, ca să nu mai dureze ani de zile până finalizăm o procedură„, a spus Victor Ponta.

Tot joi, ministrul pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu, a declarat că România trebuie să producă politici prin care absolvenții de facultăți să rămână în țară, una dintre măsuri, discutată cu ministrul Educației, fiind creșterea cifrei de școlarizare pe segmentul IT.

„Dincolo de facilitățile pe care noi vrem să le avem, vrem să producem politici prin care absolvenții de facultăți să rămână în România. Este o țintă care trebuie să fie pe termen lung. Am cerut ministrului Educației creșterea cifrei de școlarizare pentru pregătirea în IT&C. Sperăm să mărim această cifră pe acest domeniu extrem de căutat în comparație cu altele, unde se găsește foarte greu loc de muncă. Cifra de școlarizare pe segmentul IT în România se situează, în prezent, undeva la 68.000 de locuri fără taxă. Vrem să umblăm la această cifră și sper ca din toamnă să se întâmple niște schimbări„, a spus Sorin Grindeanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT